Peste 500 de sancţiuni aplicate de polițiștii prahoveni în ultimele 3 zile

Redactia -

Peste 500 de sancţiuni aplicate de polițiștii prahoveni în ultimele 3 zile

În perioada 1-3 septembrie a.c., polițiștii prahoveni au desfășurat activități preventive pe raza întregului județ.

Astfel, au fost organizate 13 acțiuni punctuale, prilej cu care s-a acționat atât pentru pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, cât și pentru impunerea unui climat de siguranță rutieră.

Acțiunile s-au desfășurat cu sprijinul structurilor de investigații criminale, ordine publică, acțiuni speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, dar și cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova și din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Matei Basarab.

În urma controalelor au fost legitimate peste 1.300 de persoane, verificate peste 1.000 de autovehicule și au fost efectuate peste 600 de testări cu aparatele etilotest și drugtest.

Astfel, în urma neregulilor constatate, în cele trei zile au fost aplicate peste 500 de sancțiuni contravenționale în valoarea de peste 160.000 de lei.

De asemenea, au fost reținute 15 permise de conducere și au fost retrase 9 certificate de înmatriculare.

Totodată, polițiștii prahoveni au intervenit la peste 600 de solicitări, dintre acestea 490 fiind sesizate prin SNUAU 112, iar în cadrul intervențiilor au fost aplicate 80 de sancțiuni contravenționale conform Legii nr.61/1991, privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Valoarea celor 80 de sancțiuni contravenționale este de peste 56.000 de lei.

Polițiștii prahoveni vor acționa, în continuare, pentru siguranța cetățenilor și menținerea unui climat de ordine și liniște publică, pe raza întregului județ.

❗️De pe 2 și până pe 11 august, 1️⃣8️⃣ echipe naționale, printre care și cea a României, se vor întrece la Ploiești și…

Publicată de Federatia Romana de Baschet pe Luni, 29 iulie 2024