Peste 8,4 milioane de hectare, înregistrate de ANCPI gratuit pentru cetățeni

Redactia -

Peste 8,4 milioane de hectare, înregistrate de ANCPI gratuit pentru cetățeni

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) derulează, gratuit pentru cetățeni, lucrări de înregistrare sistematică a proprietăților în sistemul integrat de cadastru și carte funciară în 2.632 de unități administrativ-teritoriale (UAT), din totalul de 3.181. Finanțarea este asigurată din veniturile proprii ale ANCPI, prin Programul Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF), din fonduri europene nerambursabile, dar și din bugetele primăriilor.

 ANCPI, instituție publică aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), a înregistrat, până la această dată, prin programele derulate, imobile din 449 de UAT-uri și 36.363 de sectoare cadastrale, cu o suprafață totală de peste 8.460.571 de hectare.

Dintre cele 449 de localități cadastrate integral, 316 au beneficiat de finanțare europeană, prin Programul Operațional Regional 2014-2020 (POR) și prin Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021-2027 (PoCIDIF). Numărul imobilelor înscrise în sistemul integrat de cadastru și carte funciară cu finanțare europeană este de peste 3,3 milioane.

În prezent, se desfășoară lucrări de cadastru, gratuit pentru cetățeni, în 2.632 de UAT-uri, 334 de comune beneficiind de finanțare europeană. Suprafața totală pe care sunt în desfășurare lucrări de cadastru, gratuit pentru cetățeni, este de 4,7 milioane de hectare.

PNCCF are drept scop înregistrarea, gratuită pentru cetățeni, a tuturor imobilelor (terenuri și clădiri) din România în sistemul integrat de cadastru și carte funciară. Programul este finanțat din veniturile proprii ale ANCPI, din fonduri europene și din bugetul local al primăriilor.

ANCPI este beneficiarul Proiectului major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, care completează obiectivul PNCCF prin realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică pentru 5.758.314 de hectare, din 660 de UAT-uri din zonele rurale ale României, iar valoarea totală a Proiectului este 312.891.155 de euro.

Proiectul major a fost finanțat, până în decembrie 2023, prin Programul Operațional Regional și a fost etapizat. Faza II a Proiectului este finanțată, în prezent, prin Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021-2027.

Mai multe informații referitoare la stadiul lucrărilor de înregistrare sistematică sunt disponibile pe pagina web a ANCPI, https://www.ancpi.ro/pnccf/stadiu-lucrarilor.html.