Petrolistii, voluntari la… Voluntari! Pentru totul sau nimic!

Dragos Trestioreanu -

Petrolistii, voluntari la… Voluntari! Pentru totul sau nimic!

Sâmbătă, 21 mai 2016, de la ora 17.00, pe noua arenă Anghel Iordănescu, din Voluntari, se va auzi primul fluier al arbitrului meciului din antepenultima etapă a play-out-ului Ligii 1 Orange, dintre echipa locală, Fotbal Club, antrenată de un trio oarecum inedit – Sorin Popescu-Dinu Todoran-Yuksel Yeșilova -, și Petrolul Ploiești. Va fi un joc de 6 puncte, pentru că cine va câștiga își va menține intacte șansele la locul de baraj, pe când cine va pierde, fie va intra în vrie rău de tot, FC Voluntari, fie va pierde orice speranță de salvare – Petrolul. Un rezultat de egalitate le-ar folosi prea puțin gazdelor, iar oaspeților, deloc

Importanța deosebită a acestei partide este dovedită și de delegarea unei brigăzi experimentate, având în componență și arbitri adiționali. Astfel, la centru va oficia Cristian Pavel Balaj (Baia Mare), la cele două linii vor fi vasluianul Ovidiu Artene și constănțeanul Aurel Oniță, plus adiționalii Adrian Comănescu (Râmnicu Vâlcea) și Robert George Dumitru (Sfântu Gheorghe). Ca rezervă a fost ales asistentul Bogdan Velicu, din București. Observator al acestora a fost desemnat un nume greu din CCA, mâna dreapta a lui Kyros Vassaras, un alt bucureștean, Alexandru Deaconu, predecesorul grecului în funcția de șef al Comisiei Centrale de Arbitraj. Tot un fost arbitru va fi și observatorul de joc – gălățeanul Viorel Anghelinei. În pofida mizei foarte mari a acestei confruntări, LPF a catalogat-o drept una cu grad mediu de risc, probabil din cauza numărului mai scăzut al suporterilor echipei FC Voluntari. Fiind aproape de Ploiești, este de așteptat ca noua arenă din Voluntari să fie luată cu asalt de către fanii Petrolului, care-și doresc enorm un succes al favoriților pentru salvare, prin ocuparea locului de baraj, ocupat acum de ilfoveni, care au 4 puncte avans față de oaspeții lor.

Discursurile avute la conferința de presă care a prefațat meciul de la Voluntari de antrenorul principal al trupei găzarilor, Ionel Tersinio Gane (foto, în dreapta; www.fcpetrolul.ro), și de căpitanul acesteia, Alberto Cobrea (foto, în stânga), au fost pline de optimism, ambii anunțând că echipa este la 100% din capacitatea fizică și din concentrare, dorindu-se abordarea… noii „finale” cu maximum de forță și de ambiție. Ambii i-au lăudat pe suporteri și i-au îndemnat să se deplaseze la meci, în număr mare, pentru a pune presiune pe fotbaliștii de la FC Voluntari și, respectiv, a-și susține, moral, favoriții. Sunt semne, de altfel, că fanii vor percuta la chemarea lui Gane, Cobrea și compania. Totuși, chiar dacă trupa din Ilfov vine după o serie de șase înfrângeri la rând, lotul condus de pe… hârtie de Sorin Popescu, posesor al licenței PRO, din spațiul tehnic de turcul Yuksel Yeșilova și de pe bancă de Dinu Todoran, ultimii doi trecuți pe la Petrolul, cel dintâi chiar în două rînduri, are în componență și jucători de valoare. Printre ei, un alt ex-petrolist, Bornescu, apoi Țâru, Filipov, Spahija, Moke, Novac, Kone, Voduț, Bălan sau Pancu. Context în care petroliștii trebuie să fie în maximum de formă, sâmbătă, pentru a obține o victorie. De preferat la două goluri diferență sau la unul, dar de la 3-2 în sus, iar asta pentru a avea avantaj la „directe”, în caz de punctaj egal la final de play-out.

Fără Mareș, suspendat pentru cumul de cartonașe galbene, și Stana, rămas pe tușă din cauza unei întinderi musculare, Jerry Gane ar putea miza pe următorul „11”: Cobrea – David, Mișelăricu, Benga, Begeorgi – Pacar, Ziani, Guerriero, Gavrilă – Zoubir – Astafei, pe bancă urmând a lua loc portarul Popescu și jucătorii de câmp Beța, Alecsandru, Bucșa, Michail, Paolucci și un junior din propriul centru. Evident, ultima decizie îi va aparține tehnicianului oltean, ale cărui opțiuni au fost destul de inspirate, până acum. Rămâne de văzut cum va câștiga el și a… treia „finală”, după cele de acasă, cu CFR Cluj, respectiv ACS Poli Timișoara…

UPDATE. Ținută bine la secret până în ziua meciului de azi, numirea în funcția de director tehnic al echipei FC Voluntari a experimentatului Florin Marin, ultima oară la ACS Poli Timișoara, a fost dată publicitiății acum, astfel explicându-se și prezența domniei sale la… etajul al III-lea al Tribunei I al arenei Ilie Oană, la vizita fostei sale grupări, luni, 16 mai, pentru duelul cu Petrolul. Nu fusese, deci, vorba despre vreo nostalgie, ci doar de… spionarea viitorului adversar. Florin Marin (63 de ani) va debuta pe banca ilfovenilor la partioda contra Petrolului.