Petroliștii – „fiii gerului” pentru Liga Profesionistă de Fotbal și televiziuni

Redactia -

Petroliștii – „fiii gerului” pentru Liga Profesionistă de Fotbal și televiziuni

Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat că primele două etape din returul campionatului celui dintâi eșalon se vor desfășura tot în acest an, mai precis luna viitoare. Asta deși atunci va fi siguranță ger și, posibil, chiar și zăpadă. Petrolul va combate astfel duminică, 15 decembrie 2013, de la ora 21.00, în direct pe „DigiSport 1”, cu Universitatea Cluj, acasă, iar joi, 19 decembrie, de la aceeași oră și în transmisia aceluiași post TV, la Târgu Jiu, cu Pandurii (foto, duel al lui Damien Boudjemaa cu gorjeanul Călin Cristea, primiți de Hamza Younes și Guilherme Haubert Sitya; www.gsp.ro). Drept urmare, de astăzi, 25 noiembrie, și până pe 19 decembrie, „lupii” vor trebui să abordeze cinci meciuri din campionat, împotriva Viitorului Constanța, Stelei București, Coronei Brașov, Universității Cluj și, respectiv Pandurilor Târgu Jiu, plus partida de pe arena Ilie Oană, din sferturile de finală ale Cupei României-Timișoreana, cu FC Vaslui. Deci, nu mai puțin de șase confruntări în 24 de zile, în medie un joc la patru zile. Va fi un adevărat tur de forță, ținând cont și de condițiile meteorologice, care nu se anunță deloc favorabile sportului rege, ca temperatură și stare a suprafețelor de joc.

În această seară, de la ora 21.00, una pe care LPF și televiziunile par că o găsesc potrivită mai ales „galben-albaștrilor”, Petrolul va primi replica tinerei trupe a lui Gheorghe Hagi, antrenată de către Bogdan Argeș Vintilă. Viitorul a obținut un singur punct în deplasare până acum, în tur, și se află în zona periculoasă a clasamentului. Însă, știută drept o formație care nu se baricadează în fața propriei porți, ca altele, și nici nu se rezumă doar la bubuirea la întâmplare a baloanelor, formația care joacă acasă, din vară, la… Chiajna poate fi o adversară capabilă să ofere o replică onorabilă. Mai mult, poate da șansa mult mai valoroșilor echipierilor Petrolului pentru un spectacol frumos în cinstea fidelilor suporteri de pe „Ilie Oană”, care vin la arenă indiferent de vreme. Meciul a fost încredințat unei brigăzi de arbitri formată din centralul Marian Balaci (Drobeta-Turnu Severin), care va fi ajutat la cele două linii de Marius Nicoară (Băile Herculane) și Gabriel Stroe (Pitești). Ca rezervă a fost desemnat băcăuanul Emil Voicu, observator pentru joc fiind bucureșteanul Romulus Chihaia, iar de arbitraj – Aron Huzu, din Sibiu.