Petrolul – 50% semne de întrebare; 50% adevăr: 2-0 cu Flamurtari
Redactia -
După ce a avut un procent de reușită de 100% în cele cinci meciuri-test din stagiul de pregătire de la Maribor, învingând două campioane naționale și o vicecampioană, printre altele, prima apariție în fața propriilor suporteri a Petrolului a fost așteptată cu maximă curiozitate și interes, pe arena Ilie Oană. În fața albanezilor de la Flamurtari Vlora, având de jur împrejur circa 12.000 de fani la fel de pătimași și devotați ca întotdeauna, Adrian Mutu și coechipierii săi au oferit însă o… piesă în două acte, complet diferite unul față de altul. Tratați, oarecum, cel puțin de către iubitorii fotbalului din Ploiești, cam la preț de matineu, oaspeții au ținut piept cu brio, în primele 45 de minute, mai valoroasei trupe a lui Răzvan Lucescu. Ba, chiar au pus-o și în dificultate în câteva rânduri. Din fericire pentru simpatizanții „galben-albaștrilor”, joi, 17 iulie 2014, nu a fost ziua de… gol a celor de la Flamurtari, astfel încât cea dintâi jumătate a confruntării s-a terminat, pe tabelă, așa cum aceasta a arătat la început. Adică, printr-un scor alb: 0-0. Ce concluzii s-ar trage după un mitan în care parcă nimic nu a mers în jocul nu prea îndepărtaților învingători în fața lui Dinamo Zagreb, NK Maribor sau Partizan Belgrad? Că, oricum am da-o, Mutu și Albin (foto mijloc, dreapta; www.gsp.ro) nu au loc în același „11”! Trimis pe banda dreaptă, ca și în meciul de tristă amintire cu Viitorul Constanța, de la Chiajna, fostul internațional uruguayan s-a simțit ca într-o cușcă. Asta în vreme ce „Briliantului” i s-a rezervat rolul de prim susținător al lui Tamuz (foto mijloc, stânga, în echipament galben-albastru; www.gsp.ro), nici el aflat într-o zi grozavă. Urmarea? De parcă se îmbrăcase cu echipamentul lui… Zicu, Mutu a „turat” în gol, ci nu a dat vreun gol! Nu că nu ar fi vrut – Doamne, ferește! – să reediteze meciurile foarte bune din Slovenia, dar a părut acum lipsit de imaginație și, de la un moment, chiar și de puteri. Cu un Teixeira (foto jos; www.gsp.ro) blocat pe stânga, cu Albin intrând mereu în centru, la… locul lui, cu purtătorul de banderolă aproape total lipsit de idei, cu de Lucas în locul lui… Mustivar și cu Marinescu pe post de… de Lucas, Petrolul în „varianta I” a provocat, în tribune și peluze, semne de mirare. Cu chiu, cu vai s-au putut reține vreo câteva ocazii, dar niciuna foarte mare, șutul fostului căpitan, reținut în doi timpi de cam nesigurul Ilion Lika (minutul 17), și loviturile libere ale lui Albin (37 și 45), de fiecare dată pe lângă bara din stânga a buturilor aceluiași goal-keeper albanez, nu au dat mai deloc emoții „roș-negrilor”. Poate mai mari a avut Pecanha, atunci când numai ghionionul lui Veliu (32) și Abilaliaj (45+1) a făcut ca Flamurtari să nu plece la vestiare în avantaj de măcar de un gol.
Antrenor inteligent și curajos, totodată, Lucescu jr. și-a asumat rapid eroarea de a-i fi trimis pe teren în același timp pe Mutu și Albin, lăsându-l la cabine pe unul dintre sărbătoriții zilei, Albin, care a împlinit 28 de ani, și mizând pe debutanul olandez originar din Curacao, Nepomuceno (foto sus; www.fcpetrolul.ro). Și-a început de-atunci joaca! Se tot vorbește, prin fotbalul autohton, de jucători tineri și de perspectivă, cu care trebuie avută multă răbdare, ca să nu fie puși prematur sub presiune, dar fanii Petrolului au avut prilejul să vadă cum un jucător de 21 de ani arată pe teren de parcă ar avea mai mulți în pașaport! Tupeist în sensul bun al cuvântului, apărând mereu în întâmpinarea coechipierului aflat la balon, cerând pasă, luând acțiuni pe cont propriu ori jucând dintr-o atingere, poate cea mai bună achiziție a găzarilor a pus lucrurile la punct și și-a asumat și rolul de a risipi tensiunea unui… 0-0, care începuse deja să dea fiori. Dacă, până în minutul 77, Tamuz irosise o centerare de manual a lui Fanchone (56), tot atacantul centrând, apoi, dar Nepomuceno a ajuns prea târziu la întâlnirea cu mingea (64), iar gazdelor le trecuse glonțul pe la ureche, când Muzaka (68), aflat într-un ofsaid la limită, după angajarea lui Zeqiri, a scăpat singur cu Pecanha, care l-a blocat fantastic, noul număr 7 al Petrolului a oferit o mostră de virtuozitate, mai puțin văzută pe „Ilie Oană”. Teixeira – mutat de pe stânga în linia mijlcoașilor centrali – l-a văzut pe Nepomuceno cerându-i balonul, la marginea careului mare advers, în poziție de… vârf de atac și i-a pasat ca la carte, pentru o preluare cu călcâiul stâng și, apoi, un șut din aer, sus în plasă, de la 14 metri, perpendicular pe poarta albanezilor. Ce gol! Venită când abia se intrase în ultimul sfert de oră al jocului, reușita lui Nepomuceno a aruncat și asistența în aer, oaspeții cedând cu totul și mai primind încă un gol, cel al lui Tamuz (84) – lovitură cu capul din „6 metri”, în diagonală, mingea intrând în plasă în același loc în care o trimisese, șapte minute mai devreme, olandezul. Interesant este că atacantul Petrolului a avut noroc cu acel corner, executat foarte bine de către spaniolul de Lucas, antrenorul principal intenționând să-l schimbe, Morar aflându-se deja la marginea terenului, alături de team managerul Cristi Vlad, pentru înlocuire. Răbdarea i-a fost răsplătită astfel lui Răzvan Lucescu, care se poate gândi acum mai liniștit la returul de la Vlora, de joi, 24 iulie, ora 20.00, în direct pe ‘DigiSport 1″. Deși 2-0 se zice că ar fi un scor periculos în fotbal, pe propriul teren albanezii trebuie să mai și atace, oferindu-le astfel petroliștilor spații de manevră, nu așa cum s-a întâmplat la Ploiești. Fără a zice hop deja, „lupii” se pot gândi însă mai repede decât adversarii lor la tragerea la sorți de vineri, 18 iulie, a partidelor din turul III preliminar din Europa League. Le dă dreptul valoarea superioară evdientă a echipei lor, ce nu poate repeta prima repriză din cea dintâi manșă, una de uitat cât mai repede!
PETROLUL: Pecanha 7.5 – Alcenat 7.5, Hoban 7, Geraldo 7, Fanchone 6.5 – Marinescu 6.5 (72 – N’Koyi 6.5), de Lucas 7.5 – Albin 6 (46 – Nepomuceno 8), Mutu (cpt) 6, Teixeira 7.5 – Tamuz 7 (85 – Morar). Antrenor: Răzvan Lucescu.
FLAMURTARI: I. Lika 6 – Arberi 6.5, Kuqi 5.5, Veliu (cpt) 5.5, Mici 5.5 – Telushi 5.5, Lena 6 – Muzaka 6, Zeqiri 6.5 (90+3 – Gerxho), G. Lika 6 (75 – Meto) – Abilaliaj 5.5 (67 – Shehaj 5.5). Antrenor: Ernest Gjoka.
Au arbitrat: Ken Henry Johnsen 7 – Frank Andas 7 și Sven Erik Midthjell 6 (toți din Norvegia).
Arbitru de rezervă: Ola Hobber Nilsen (Norvegia).
Delegat UEFA: Yoav Strauss (Israel).
Observator de arbitraj: Michael Thomas Ross (Irlanda de Nord).
Cartonașe galbene: L. Marinescu (39), Zeqiri (44), Geraldo (73), Muzaka (74), de Lucas (88).
La conferința de presă de după meci, tehnicianul oaspeților a lansat o „bombă”, anunțând că președintele lui Flamurtari Vlora, un om de afaceri potent cu afaceri și prin Turcia, a făcut o ofertă patronului Petrolului, Daniel Capră, pentru cumpărarea lui… Albin, „proiectil” nedezamorsat de omologul din tabăra ploieștenilor, care l-a urmat la întâlnirea cu jurnaliștii. Investitorul albanez este interesat de patru jucători foarte buni, un fundaș central, doi mijlocași și un atacant, iar prestația uruguayanului a impresionat delegația străină. Rămâne acum de văzut dacă Albin ar accepta să lase o echipă ce are șanse mai mari de a merge mai departe în Europa League, pentru un salariu presupus superior celui prevăzut în noul contract semnat de el, în vară, cu SC FC Petrolul. Totuși, este mai greu de crezut așa ceva, de reținut fiind doar că antrenorul găzarilor nu a respins varianta ofertei albanezilor, însă nu a și comentat-o, declarând doar că nu-i problema domniei sale.
În drum spre Vlora, petroliștii vor face o „escală” duminică, 20 iulie, la Cluj, pentru a oferi, de la ora 21.00, live pe „Look TV”, replica Universității, în optimile Cupei Ligii. Este de așteptat ca, în Ardeal, să se facă unele modificări în primul „11”, lotul fiind bogat numeric și valoric. Însuși Răzvan Lucescu a recunoscut, la final, că unii dintre jucătorii săi au alergat mult în manșa 1 din turul II preliminar și necesită o menajare în partida din ultima zi a săptămânii. Este de presupus că, pe „Cluj Arena”, să-și facă apariția și un alt nou-venit vara aceasta, fundașul central francez Satli, neinclus în raportul de joc cu Flamurtari, posibil și Mareș, nu și Peteleu, aflat în recuperare după ce a acuzat probleme musculare, și nici Astafei, care parcurge un program special de pregătire. Nu ar fi exclus ca, în meciul cu „U”, Lucescu jr. să mizeze pe următorul „11”: Bolboașă (Cobrea) – Beța, Gerson, Satli, Al. Radu – Romario, R. Alecsandru – Priso, Mareș, Nepomuceno (Morar) – N’Koyi. Asta și în absența certă a lui Mustivar, care este nerefăcut după o accidentare la genunchi. Dar, vom vedea ce va fi…