Petrolul ’52 așteaptă cu tot lotul apt de luptă Băneștiul. Se speră la creșterea vitezei de vânzare a biletelor

Dragos Trestioreanu -

Petrolul ’52 așteaptă cu tot lotul apt de luptă Băneștiul. Se speră la creșterea vitezei de vânzare a biletelor

După ce a recepționat fel de fel de semnale războinice dinspre Bănești, localitatea de domiciliu a viitoarei adversare de sâmbătă, 29 octombrie 2016, ora 15.00, de pe arena Ilie Oană, AFC, Petrolul ’52 și-a luat toate măsurile prin care să le demonstreze vizitatorilor că nu se tem deloc de-un meci cu ocupanta locului al IV-lea din ierarhia la zi a campionatului Ligii A Prahova. Pentru a se avea efectivul cât mai bine pregătit, conducererea „galben-albaștrilor” a luat decizia de a băga fotbaliștii în cantonament cu 24 de ore înainte de confruntarea  cu AFC Bănești-Urleta. Gazda găzarilor va fi hotelul Vigo, din imediata vecinătate a rondului unu de pe bulevard. Acolo unde, Claudiu Tudor și coechipierii săi vor sta până aproape de ora de debut a partidei de sâmbătă. Antrenorii Petrolului, principalul Octavian Grigore și cel cu portarii, Gheorghe Liliac, au – de data aceasta – întregul lot valid, fiind recuperați toți accidentații din ultimul timp, Răzvan Catană, Ionuț Pârvu și Andrei Vlad, Adrian Vintilă și Tiberiu Nițescu sunt recuperați pe deplin, iar Georgian Păun și-a ispășit cele 10 etape de suspendare și poate debuta. Astfel încât, Tavi Grigore va avea de unde alege cel mai bun „11” pe care să-l alinieze la startul întâlnirii cu una dintre echipe bune ale celui de-al patrulea eșalon. Una în care atacul gazdelor – cu Decebal Gabriel Nae (în echipament galben-albastru; Foto: Cristi STAVRI) ca vârf de lance – va fi cea mai bună armă în fața unei grupări ce-a dovedit că știe fotbal.

În schimb, după ce s-a accidentat în duelul de la Blejoi, cu CS, pierdut, scor: 0-2, Radu Ioan Burloiu va lipsi aproape sigur de la meciul de pe „Ilie Oană”, recidivându-i o problemă medicală mai veche. Dar, și așa, fără un om din echipa de bază, care va fi înlocuit probabil de Marian Nichifor, tehnicianul-atacant-golgheter Marius Vișan va dispune de jucători competitivi, care alcătuiesc o echipă ofensivă, foarte periculoasă la fazele fixe și puternică în defensivă. În poartă, de regulă este prezent Alexandru Veselu, un goal-keeper în vârstă de 25 de ani, apărarea îi are în componență pe Anghel Rareș Alexe, adică jucătorul „U 19” obligatoriu din teren, Georgel Radu, Octavian Gânju, cel care a refuzat un transfer la Petrolul ’52, în vară, și Lucian Zecheru. La „închidere” a fost urcat un fost fundaș central de pe vremea fostei echipe Vispești CS Blejoi, Alexandru Popa, un fotbalist puternic și arțăgos, alături de el fiind, de regulă, Burloiu, un jucător ceva mai rafinat, dar care, cum scriam mai sus, are șanse mici să evolueze sâmbătă la Ploiești. În spatele vârfului împins, Marius Vișan, rămas același atacant cu un pronunțat simț al golului, dar și cel care-și strunește, și de pe gazon, elevii-coechipieri, se află – poate în afara „antrenorului-șef” – cei mai buni echipieri ai echipei AFC Bănești-Urleta, Adrian Stăncescu, zis Castroman, Bogdan Gabriel Ilioiu, cel catalogat de către cunoscătorii Ligii A Prahova – păstrând, desigur, proporțiile – drept un… Filipe Teixeira al fotbalului jucat în eșalonul județean, și Marian Alexandru Petrescu. Stăncescu și Petrescu sunt jucători de bandă extrem de periculoși, ambii având viteză și dribling foarte bune, fiind și apreciați executanți de faze fixe, primul de pe stânga, al doilea – de pe partea opusă. Sunt jucători de contraatac, care – bine angajați de către Ilioiu sau chiar Vișan – pot fi adesea letali în careul advers. În concluzie, fundașii laterali aleși de Grigore, mai mult ca sigur Alberto Olaru și Răzvan Catană, trebuie să fie foarte atenți, atunci când avansează, pentru a nu fi, apoi, surprinși de cei doi adversari direcți. Tot așa cum și blocarea lui Iloiu, care ar putea cădea posibil în sarcina lui Vladimir Butufei, ar însemna un element decisiv întru împiedicarea construcției rapide a Băneștiului.  Având astfel de atuuri, Marius Vișan și-a permis să ofere unele declarații mai belicoase la adresa Petrolului ’52, rămânând însă de văzut dacă teoria va fi confirmată și de practică.

Altfel, după primele două zile în care casele de bilete de la arena Ilie Oană au fost deschise, s-au vândut doar 150 de tichete pentru meciul de sâmbătă. Adăugându-le și pe cele 870 de abonamente, puțin peste 1.000 de petroliști vor fi sigur, deocamdată, în tribune și peluze. Numai că, fotbaliștii Petrolului au nevoie atât de un suport moral net superior, cât și – implicit – de unul material, pentru a se acoperi cheltuielile legate de organizarea partidei. Vineri, de la 10.00 la 17.30, și sâmbătă, tot de la 10.00, dar până la 15.00, ora de debut a întâlnirii, la casele de bilete sunt așteptați mult mai mulți iubitori de galben și albastru, pentru a achiziționa tichete și a fi prezenți astfel la probabil ultimul meci cu adevărat tare din acest tur, de pe propriul teren.