Petrolul ’52 – lider 21 de ore; CS Blejoi, în frunte până înaintea debutului ultimei etape a turului

Dragos Trestioreanu -

Petrolul ’52 – lider 21 de ore; CS Blejoi, în frunte până înaintea debutului ultimei etape a turului

Nu numai de câteva etape, ci aș zice că nu departe de debutul campionatului Ligii A Prahova s-a dovedit că AS Petrolul ’52 Ploiești și CS Blejoi – sau CS Blejoi și AS Petrolul ’52 Ploiești – sunt de departe cele mai bune echipe din această competiție. Sigur, mai sunt și alte formații bune, precum AFC Bănești-Urleta și CS Cornu, poate chiar și Petrolul Băicoi, deși ceva mai la distanță de ultimele două, însă Petrolul și Blejoiul – Blejoiul și Petrolul – sunt, clar, cele mai bune. Fiecare în felul ei, însă. Ploieștenii merg pe un joc de posesie, de pase elaborate, de construcție pornită, în liniște, încă din defensivă, beneficiind de un „regizor” perfect – Claudiu Tudor. Blejoienii mizează pe o defensivă peste nivelul întrecerilor acestui eșalon, dar mai ales pe un atac letal, nu întâmplător având doi fotbaliști pe podiumul ierarhiei golgheterilor – juniorul în curând major Cosmin Lambru, cu 15 reușite, și mai vârstnicul Cristian Vasile – cu 12. Totuși, nu doar la cei nominalizați mai sus se reduce forța acestor echipe, și marea majoritate a celorlalți componenți ai loturilor având meritele lor. Nu întâmplător astfel, CS Blejoi are prima ofensivă (53 de goluri), din campionat, și a doua apărare (14 primite), iar AS Petrolul ’52 – cea dintâi defensivă (6) și al doilea atac (45). Tot deloc întâmplător, drept urmare, își împart, practic, aceeași p0ziție de lider (câte 34 de puncte), diferențierea actuală din ierarhie fiind făcută doar de numărul mai mare al golurilor marcate, favorabil trupei lui Paul Mâinea și Răzvan Vlad. Motiv pentru care am decis a face o cronică… duplex. E vorba, de fapt, despre singurele echipe care, 100%, se vor bate pentru calificarea la baraj și, apoi, la promovarea în al treilea eșalon. Evident, dacă vor atrage și fondurile financiare necesare pentru un astfel de demers. Va fi astfel mult gustat „dialogul la distanță” de sâmbătă, 26 noiembrie – zi în care… Cosmin Lambru va împlini 18 ani! – dintre CS Blejoi și Petrolul ’52. Ce formație va marca un gol în plus va fi campioană de toamnă. Evident, în condițiile unui număr egal de puncte al lor.

1Vineri, 18 noiembrie 2016. Ora 14.00. Plopeni, arena Gheorghe Șilaev, vreme splendidă pentru a doua jumătate a ultimei luni a toamnei, soare, cald, cer senin, supersonice brâzdându-l, 1.500 de iubitori ai fotbalului în tribune, dintre care au impresionat, ca de obicei, ultrașii frenetici ai Petrolului, festival de goluri în transmisia live de pe internet oferită, ca de fiecare dată, de echipa SportonlinePH, o inițiativă absolut lăudabilă, mai ales că este una… benovolă! La primul fluier al arbitrului Andrei Moroiță, care condusese și meciul de debut al Petrolului ’52 în Liga A, de la Păulești, Blejoiul era în fruntea plutonului cu 31 de puncte și un golaveraj de +37, iar Petrolul, cu același număr de puncte, avea +33. Băieților lui Octavian Grigore și Gheorghe Liliac le-au trebuit 38 de minute pentru a reduce din handicap, golul lui Claudiu Tudor, șut sub bară de la 18 metri, din poziție centrală, fiind de generic. A fost scorul de la pauză, după o primă repriză în care, deși cu mulți absenți, Plopeniul s-a ținut tare, având și o ocazie bună de a restabili egalitatea pe tabelă, prin puternicul Radu Huza. În a doua parte a jocului s-a întețit asediul la buturile lui Antonio Niță și au început să „curgă” golurile: Georgian Păun (50), formalitate din 2 metri la pasa altruistului Adrian Vintilă, Decebal Nae (53), cursă  – la mingea de urmărire, excelentă, a căpitanului Tudor – urmată de un dribling scurt în fața goal-keeper-ului advers, mult ieșit dintre buturi, terminată cu trimiterea balonului în poarta goală, de la 8 metri; Vladimir Butufei (77), reluare din întoarcere, de la 6 metri, după o altă pasă de senzație a aceluiași „creier” al echipei ploieștene; Sebastian Petre (84), un lat superb de la 12 metri, lateral dreapta, direct în vinclul stâng și Michel Jipa (90+1), reluare din careul mic, la pasa de manual a lui Butufei, moment după care atacantul și-a scos, de bucurie, tricoul, primind astfel singurul cartonaș galben al jocului! Reușita lui Sebi Petre a… schimbat liderul, iar golul fiului lui Mitică Jipa a pus două lungimi în fața, de-atunci, fostei ocupante a primului loc! Dar rocada a ținut doar 21 de ore, adică până la ultimul fluier al lui Laurențiu Piciu, de pe stadionul de lângă Ploiești.

2Sâmbătă, 19 noiembrie, arena comunală din Blejoi, vreme la fel de frumoasă, la fel de cald, cer la fel de senin, minus… supersonicele, din păcate doar vreo 100 de spectatori, deși echipa locală merită cu mult mai mulți. Trupa lui Răzvan Vlad și Emil Coșieru a debutat cu un gol rapid, nu atât de rapid ca în partida de acasă cu Băneștiul, dar cât să arate cine-i… șeful: corner perfect executat de pe dreapta de Vlăduț Badea, reluare, cu capul din săritură de la 6 metri, în colțul scurt, a lui Cristian Vasile (9), cu toată opoziția lui Valentin Costache, portarul unui alt Petrolul, cel din Băicoi. Cel care se opusese în ptimul minut de joc unui șut bun al aceluiași Vlăduț Badea. A fost și o fază controversată după deschiderea scorului, atunci când, scăpat spre buturile adverse, talonat de Alexandru Zamfir, golgheterul Ligii A Prahova, Cosmin Lambru, a picat în fața careului mare, impresia fiind – dinspre loje – că ar fi căzut singur, dar dinspre tribuna de pe partea opusă, că fundașul central al băicoienilor l-ar fi lovit, din neglijență, cu cotul în cap! Deși atacantul a primit imediat îngrijiri medicale pe și în afara terenului, centralul Piciu nu a luat nicio decizie, lăsând jocul să continue. Dacă a fost fault, Alex Zamfir ar fi trebuit să primească un cartonaș roșu, fiind în poziție de ultim apărător. Nu s-a întâmplat atunci, dar nici ceva mai târziu, când l-a faultat dur pe Cristian Vasile, primind un avertisment de-abia în minutul 41, tot la o intervenție tare asupra autorului deschiderii scorului. Total inexplicabil, la puține momente ulterior, Zamfir a recidivat în fața aceluiași Vasile, însă nu a primit „galbenul” de eliminare de pe teren! La un minut după încheierea primului sfert de oră din mitanul secund, Blejoiul a reușit să marcheze golul desprinderii, un gol care a readus-o pe prima treaptă a podiumului. Același specialist al cornerelor, Vlăduț Badea, a executat senzațional de pe partea dreapta, mingea a izbit bara a doua, la vinclu, a sărit apoi în „6 metri”, Marius Duca a „șters-o” ușor, iar numărul 9 din tabăra gazdelor, Cosmin Lambru, omul potrivit la locul potrivit, a reluat în forță pe sub portarul Costache, pentru scorul final de 2-0! Un rezultat ce le-a adus pe CS Blejoi și Petrolul la egalitate de golaveraj, dar prima echipă beneficiază de plusul de pe coloana reușitelor. Până la final, Vlăduț Badea, Cătălin Ruptureanu și Cosmin Lambru, ultimul înainte de a fi înlocuit, pentru a primi aplauzele asistenței, ca și Cristian Vasile, de altfel, puteau să rupă echilibrul atât de… urmăritului golaveraj. Care s-a „reportat” pentru sâmbătă, 26 noiembrie, când Blejoiul se va deplasa pe terenul Unirii Urlați (3-3, în această etapă a XIV-a, la AS Tufeni Băicoi!), iar Petrolul o va primi acasă pe CS Mănești 2013 Coada Izvorului (1-1, pe teren propriu, cu Unirea Cocorăștii Colț).

Casete tehnice:

CSO PLOPENI: A. Niţă (cpt) 6 – Cl. Bălan 5, Al. Chirilă 6, Chejnoiu 5.5, Oct. Gheorghe 5.5 – Paraschivoiu 6, N. Copilu 5.5 (54 – Amansio Paraschiv 6) – C. Vlad 6.5, B. Roşu 5.5, Al. Vasile 5 – Huza 6 (66 – C. Gheorghe 5.5). Antrenor: Daniel Dumitrache.
AS PETROLUL ‘52 PLOIEȘTI: I. Marinică 7 – Olaru 7.5, Prunescu 7, D. Chiriţă 7.5, Velisar 7.5 – Vl. Butufei 8.5 – I. Dumitrescu 7 (54 – Dr. Gheorghe 7), Cl. Tudor (cpt) 9, G. Păun 7.5 (74 – M. Jipa 7), D. Nae 7.5 (64 – Niţescu 7) – Ad. Vintilă 7.5 (81 – S. Petre 7). Antrenori: Octavian Grigore (principal), Gheorghe Liliac (secund).
Au arbitrat: Andrei Moroiţă 7 – Cătălin Popovici 7 (ambii din Ploiești) şi Iulian Bălănescu 7 (Plopu).
Observator AJF: Ionuţ Borcan (Ploieşti).
Cartonaş galben: M. Jipa (90).

CS BLEJOI: Ad, Gheorghe (fără notă, nu a avut ce apăra) – Cl. Stoica 7, Vl. Iordache 7, I. Filip (cpt) 7.5, Șt. Stanca 7 – Enciu 7.5, Rudaru 7 – Ruptureanu 7, Cr. Vasile 8 (84 – Moruz), Vl. Badea 8 – Lambru 8 (81 – Fl. Badea). Antrenori: Răzvan Vlad (principal), Emil Coșieru (secund).

PETROLUL BĂICOI: Vl. Costache 5.5 – G. Georgescu 6, Al. Zamfir 5, Duca 5.5 (cpt), Al. Stan 5.5 – M. Cazan 5.5 – Al. Gheorghe 5.5 (53 – I. Codreanu 6), N. Rusu 5.5, Dorișor 6 (62 – Saulea 5.5), Dudulescu 6 – Ad. Ilie 5.5. Antrenor: Bobi Codreanu.

Au arbitrat: Laurențu Piciu 5.5 (Ploiești) – Gabi Cristian Lefter 7 (Urlați) și Claudiu Dumitru 6 (Ploiești).

Cartonașe galbene: Al. Zamfir (41), Cl. Stoica (43), Al. Stan (44), N. Rusu (65).

josÎnaintea ambelor partide, s-a păstrat un minut de reculegere în memoria fostului mare internațional Daniel Prodan, decedat la vârsta de numai 44 de ani, în urma unui infarct, și a mamei președintelui Comisiei Centrale de Arbitri, grecul Kyros Vassaras. Dacă, la Plopeni, toată asistența s-a ridicat de pe scaune, la Blejoi au existat câțiva spectatori, nu chiar puțini, care nu au procedat la fel!!! Unde s-o fi pierdut respectul față de cei dispăruți din viață?

Altfel, în repriza secundă, la CSO Plopeni a evoluat, vreme de aproape 40 de minute, nimeni altul decât… campionul mondial de Superkombat, la categoria sa de greutate, Amansio Paraschiv, cel care a dovedit și bune calități fotbalistice. Dar nu numai atât, el având și rolul de bun motivator, la vestiare, înaintea meciului, aducând cu sine, acolo, centura de campion!

Foto: Gabi DIMA (Plopeni) și Paul MÂINEA (Blejoi)