Încă 11 zile de vacanță și Vali Țicu și coechipierii săi vor reveni la „Ilie Oană”, pentru reunirea tradițională de iarnă. Planul imediat următor: cantonament în zona Antalyei, dar fără vreun risc major privind pandemia!

Dragos Trestioreanu -

Încă 11 zile de vacanță și Vali Țicu și coechipierii săi vor reveni la „Ilie Oană”, pentru reunirea tradițională de iarnă. Planul imediat următor: cantonament în zona Antalyei, dar fără vreun risc major privind pandemia!

Luni, 10 ianuarie 2022, la arena Ilie Oană, așa cum se întâmplă la fiecare început de an, în prima lună, fotbaliștii de la ACS Petrolul ’52 Ploiești vor bifa reunirea de după vacanța de iarnă. După două zile, miercuri, 12 ianaurie, întregul efectiv se va deplasa la INMS București pentru obișnuita vizită medicală de dinaintea demarării antrenamentelor. De data aceasta, unele în vederea ultimelor trei meciuri din sezonul regular și, apoi, a celor 10 din play-off.

În afara părții de pregătire care se va face în țară, se intenționează și efectuarea unui cantonament în zona Antalyei, în Turcia, înainte de restart, acesta din urmă fiind programat la finalul lunii februarie și începutul lui martie. Atunci cțând Vali Țicu și coechipierii săi urmează a juca la Timișoara, cu SSU Poli. Totuși, chiar dacă se lucreaza deja la programul meciurilor-test, nu se va pleca într-o zonă în care pandemia își face de cap, dacă nu există permisiune. „Nu voi risca sub nicio formă sănătatea jucătorilor, mergând undeva unde să se îmbolnăvească, Doamne ferește!” – a declarat pentru www.gazetaph.ro președintele executiv al clubului găzarilor, Costel Lazăr, fost echipier al Petrolului original. Tot domnia sa a explicat de ce i-ar feri pe fotbaliști de pericolul infectării cu virusurile Delta sau Omicron: „Suntem pe locul întâi, ne-am calificat și matematic în play-off, de ce să greșim și să avem, apoi, probleme? Doar știe toată suflarea petrolistă ce s-a întâmplat în play-off-ul din 2020. De altfel, am auzit că – deși au fost cluburi din țară, și de la eșalonul secund, care și-au făcut publică intenția de a organiza un cantonament în Turcia, iarna aceasta, nimeni nu a semnat însă un contract pentru cazare, masă și jocuri-test”. În eventualitatea în care evoluția pandemiei pe plan continental va fi una nedorită – a se vedea ce se întâmplă acum în Spania, în La Liga, cu focare la 16 echipe, inclusiv Barcelona! -, se va face pregătirea pre-competițională numai în țară, în condiții de maximă siguranță.

Altfel, după Anul Nou, se va ști exact ce jucători pleacă și unde, definitiv sau împrumut, și care vin, zvonindu-se că lista celor din urmă ar fi una restrânsă, mizându-se în continuare, firesc, pe omogenitatea lotului. Adică, așa cum s-a întâmplat și înaintea campionatului în curs, schimbările de efectiv nefiind exagerate. De altfel, spre deosebire de precedentele trei campionate, în vara și toamna lui 2021 au venit 11 fotbaliști, fără să-l iau în calcul și pe revenitul Aris Oprea, împrumutat la CS Blejoi. Dintre cei 11 nou-veniți, Marius Coman a debutat abia spre finalul anului, ulterior unei accidentări grave suferite înaintea începerii sezonului,  Constantin Stoica și Aris Oprea au jucat foarte puțin, iar Vlad Prejmerean, ultimul sosit, târziu, a bifat minute numai într-un singur meci amical. În sezonul regular, până acum, Nae Constantin a rulat 27 de jucători, după cum a notat www.petrolul.ro: portarii Raul Avram și Andrei Jercălău, plus jucătorii de câmp Marian Huja, Bart Meijers, Valentin Țicu, Viorel Lică, Alberto Olaru, Sergiu Pîrvulescu, Antoniu Manolache, Aris Oprea, Armando Vajushi, Darius Buia, Seto Takayuki, Alexandru Saim Tudor, Mihai Nițescu, Silviu Pană, Marius Chindriș, Alin Boțogan, Eugeniu Cebotaru, Cosmin Tucaliuc, Mihai Constantinescu, Mario Bratu, Marius Coman, Senad Jarovic, Constantin Stoica, Sory Ibrahim Diarra și Simon Măzărache. Toate cele 16 partide le-au bifat: Raul Avram, Marian Huja, Valentin Țicu (singurul integralist, cu 1440 de minute), Seto Takayuki, Eugeniu Cebotaru și Mihai Constantinescu, iar 15 – Sergiu Pîrvulescu, Mario Bratu și Simon Măzărache. Pe „podiumul minutelor jucate” au mai fost Raul Avram (1436) și Marian Huja (1426). Tot cu 16 tiularizări se pot lăuda aceiași Avram și Huja, plus Cebotaru. După cum se observă lesne, jucători noi au fost: fundașul dreapta „under” Pîrvulescu, mijlocașii Buia, Seto, Cebotaru, Chindriș, Tucaliuc, Prejmerean și atacanții Coman, Jarovic, Stoica și Măzărache. Să vedem ce va fi după Anul Nou!

Foto: www.fcpetrolul.ro, www.digisport.ro și www.realitateasportiva.net