Petrolul devine tot mai mult o enclavă iberică!

Redactia -

Petrolul devine tot mai mult o enclavă iberică!

Odată cu sosirea la hotelul Habakuk din Maribor, acolo unde este cazată delegaţia Petrolului, a încă unui fotbalist spaniol, numărul ibericilor aflaţi la faţa locului creşte tot mai mult, pe lângă jucătorii Ruben Ramos Martinez şi Pablo de Lucas Torres şi preparatorii fizici Ignacio Martinez şi Alberto Peribanez Rivas, la care i-am putea adăuga pe… antrenorul principal Cosmin Contra şi principalul său colaborator, Laurenţiu Roşu, ambii stabiliţi în patria coridelor, s-a consemnat şi sosirea unui atacant, Francisco Sandaza (foto, în echipamentul de prezentare al „lupilor”; www.fcpetrolul.ro). În vârstă de 28 de ani şi având 1,88 metri înălţime, Sandaza a debutat, după cum informează ofiţerul de presă Ionuţ Pană pe www.fcpetrolul.ro, la Toledo, în ediţia 2003-2004. A plecat apoi la echipa a doua a Valenciei (2004-2008) şi, din vara celui din urmă an, a trecut Canalul Mânecii, pentru a semna cu Dundee United, o grupare din prima ligă scoţiană. Interesant este că el a bifat primul gol în campionatul ţării purtătorilor de kilturi chiar împotriva celebrei Celtic Glasgow, la un 1-1! În 2010, a fost ochit de către englezii de la Brighton Albion, dar a revenit în Scoţia după numai un singur sezon, pentru a îmbrăca echipamentul  lui St. Johnstone. A fost o perioadă fastă acolo pentru Francisco, cele 12 goluri înscrise în primele 17 meciuri disputate atragând atenţia celuilalt mare club din Glasgow, Rangers, pentru care a semnat în vara lui 2012, mai exact atunci când „albaştrii” fuseseră retrogradaţi în al patrulea eşalon local, pe motive financiare. La echipa la care a fost legitimat şi internaţionalul român Dorin Goian, Francisco Sandaza a evoluat în 14 meciuri de campionat şi a punctat însă numai de două ori. Spaniolul va fi testat în partidele amicale din Slovenia, ultimul cuvânt în privinţa oportunităţii transferării lui urmând să-l aibă tehnicianul Contra.

În altă ordine de idei, postul de televiziune prahovean care a anunţat că va difuza – a doua zi după fiecare meci, la ora 14.30 – înregistrarea tuturor confruntărilor rămase de disputat în Slovenia, a revenit şi le va transmite de două ori, ba chiar şi de trei ori, uneori, la solicitarea expresă a fanilor Petrolului, care se află la serviciu atunci. Astfel, posibilul test cu Hajduk Split, de marţi, 25 iunie 2013, va fi transmis miercuri, 26 iunie, de la 20.30, şi  joi, 27 iunie, de la 14.30. Următorul joc, cel cu NK Maribor, poate fi văzut vineri, 28 iunie, de la 21.30, sâmbătă, 29 iunie, de la 13.00, şi duminică, 30 iunie, de la 17.00. În ultima săptămână petrecută în fosta Iugoslavie de Petrolul, acelaşi post va transmite meciurile amicale cu Partizan Belgrad (luni, 1 iulie, 20.30, şi marţi, 2 iulie, 14.30), cu Ludogoreţ Razgrad (miercuri, 3 iulie, 20.30, şi joi, 4 iulie, 14.30) şi cu Metalurg Doneţk (vineri, 5 iulie, 21.30, sâmbătă, 6 iulie, 13.00, şi duminică, 7 iulie, 17.00). Toate partidele vor fi incluse în cadrul unor ediţii speciale ale postului TV respectiv.