Petrolul – la un început de an cu incertitudini, dar și cu unele rezolvări

Redactia -

După mai bine de o lună cu fel de fel de vești, care mai de care mai catastrofică, jucătorii Petrolului au reluat pregătirile în perspectiva returului ediției 2014-2015 a campionatului Ligii I, având dovada marii iubiri a suporterilor săi, prezenți în număr mare la cel dintâi antrenament din acest an. Cu toate că numărul absențelor de-atunci din cadrul lotului părea o confirmare a scenariilor apocaliptice din vacanța de iarnă, până la plecarea în primul stagiu din Antalya efectivul a ajuns să se apropie de cel din a doua parte a lui 2014. Practic, la acest moment, în care „lupii” se află la Lara și au bifat deja trei antrenamente, doar Juan Angel Albin – lăsat să plece, contra unei sume compensatorii, la Tiburones Veracruz, în Mexic -, Shai Haddad și Njongo Lobe Priso, cărora li s-au reziliat contractele, nu vor mai face parte din trupa ce va fi aliniată în retur. Desigur, mai lipsesc, la acest moment, Jean Alain Andre Fanchone, cel care parcurge, în Franța, ultima parte a tratamentului recuperator după ruptura musculară gravă suferită în toamna trecută, dar va fi apt pentru al doilea cantonament de la Lara, Jean Sony Alcenat, învoit până sâmbătă, 17 ianuarie, când va face joncțiunea cu coechipierii săi la „Titanic Beach Hotel”, din stațiunea turcă, și Gerson Guimaraes Ferreira, brazilianul anunțând că are o ofertă și nu mai dorește să revină la Petrolul. În prezent, în Antalya se află cei trei portari, Peterson dos Santos Pecanha (foto mijloc, stânga, „bombardat” de către antrenorul goal-keeper-ilor, Cătălin Grigore, www.fcpetrolul.ro), Alberto Cobrea și Mirel Bolboașă, plus fundașii Andrei Peteleu, Marian Dean Beța, Geraldo Alves, Kristijan Ipsa, Mourad Satli, mijlocașii Pablo de Lucas Torres, Laurențiu Marinescu, Soni Mustivar, Ioan Filip, Victor Astafei, Filipe Teixeira, Gevaro Nepomuceno, Sebastian Gallegos, Alexandru Chiriță și atacanții Toto Tamuz, Patrick N’Koyi, Rodrigo Pastorini, George Mareș și juniorul de 14 ani neîmpliniți, Iulian Ilie (foto jos, primul din stânga; www.fcpetrolul.ro). Desigur, nu este foarte sigur că toți cei care se află acum în Turcia se vor  mai regăsi și în lotul care va aborda partea secundă a campionatului, numărul mare al celor intrați deja în ultimele șase luni de contract punând destule probleme, mai ales în condițiile în care clubul are debite mari, ce trebuie 2_dreapta_2_micastinse cât mai repede posibil. Însă, potrivit www.fcpetrolul.ro, patronul Daniel Capră a avut o convorbire telefonică, vineri, înaintea ședinței de pregătire de dimineață, cu noul antrenor principal Mircea Rednic și l-a rugat pe acesta să le transmită fotbaliștilor că problemele sunt în curs de rezolvare. Între timp, s-a obținut decalarea, până în prima decadă a lunii aprilie, a datoriilor către SGU, în sumă de aproape 300.000 de euro, reprezentând chirii restante, evitându-se astfel intrarea în procesul de insolvență. S-au plătit și cei 30.000 de euro clubului Oțelul Galați, pentru transferul lui Astafei, iar primirea ratei din drepturile TV până la finele lunii în curs – devenită și mai sigură după ce RCS/RDS a anunțat semnarea contractului ce-i va permite transmiterea tuturor meciurilor din returul Ligii I și din Cupa Ligii, contra a 12 milioane de euro -, va reprezenta o importantă gură de oxigen. Astfel, dracul nu mai este chiar atât de negru așa cum se prefigura în decembrie sau trecut, dar și în debutul lui ianuarie 2015.

3_stanga_3_micaEvident că starea de incertitudine de până în prezent, chiar dacă pe cale de a fi rezolvată cât de cât, i-a speriat pe unii dintre jucătorii, cei intrați în ultimele șase luni de angajament cu SC FC Petrolul, dar și alții, gândindu-se cu o oarecare teamă la viitorul lor imediat. Astfel, e mai greu de crezut că primii își vor mai pune apostila pe vreo prelungire de contract, în cazul în care li s-ar mai propune, evident, mai degrabă încercarea de a fi vânduți de pe acum fiind luată în calcul de conducerea găzarilor. Firește, pentru a se mai șterge din datorii. Rămâne însă de văzut ce se va întâmpla până la finalul acestei luni, „lupii” antrenându-se la Lara în acest interval de timp, și – mai ales – în prima jumătate a celei viitoare, atunci când vor reveni în același loc din Turcia, pentru un al doilea stagiu de pregătire și jocuri-test. Dar, așa cum a declarat, la prezentarea oficială a sa, de pe 12 ianuarie, tehnicianul Mircea Rednic, în eventualitatea în care vor mai părăsi echipa jucători, vor fi aduși alții, de valoare similară. Până atunci, cei aflați în Antalya sunt supuși la câte două antrenamente pe zi, începând de vineri, primul meci amical, cu azerii de la Neftci Baku, fiind programat înaintea week-end-ului următor. Important este că, la acest moment, toți cei cazați la „Titanic Beach” sunt apți de pregătire și se speră să nu intervină accidentări, altfel inerente unei asemenea perioade ulterioare pauzei competiționale. Singura problemă rămâne, repetăm, cea a lui Fanchone, căruia 4_dreapta_4_micamasa musculară mare de la gamba stânga i-a împiedicat o recuperare rapidă. Potrivit medicului echipei, dr. Claudiu Stamatescu, odată cu reducerea rupturii, între fascii s-a adunat lichid, care se se resoarbe mai greu, necesitând timp mai mult până la dispariția totală a acestuia. E drept că, odată cu ajungerea la Lara, în februarie, francezul nu va fi forțat, existând riscul unei recidive. Teoretic, abia din martie, cel căruia i se spune JAF ar putea lucra la maximum de capacitate, dacă și tratamentul din țara lui va da roadele așteptate. Cu o conducere tehnică nouă, formată din doi antrenori inteligenți și cu experința primului eșalon, lui Mircea Rednic (foto mijloc, în dreapta; www.fcpetrolul.ro) adăugându-i-se Valentin Sinescu (foto mijloc, în stânga), unul dintre cei mai doxați antrenori din primul eșalon românesc, și cu un preparator fizic autohton, Radu Vasilcan (foto sus, în stânga, în trening negru; www.fcpetrolul.ro) – la care s-a apelat după experiența italiană, Giovanni Melchiorre, spaniolă, Ignacio Martinez, Alberto Peribanez Rivas, Angel Lopez Perez, Antonio Salas, respectiv turcă, Yuksel Yeșilova (cu două mandate la Petrolul, alături de Gheorghe Mulțescu -, jucătorii vor avea nevoie de ceva timp pentru a se acomoda cu noul stil de lucru. La fel și cu opțiunea tactică viitoare, sistemul 1-4-2-4, preferat și anunțat deja de către Rednic. Rămâne de văzut de câte săptămâni vor avea nevoie petroliștii pentru a pune în practică actualele solicitări, în condițiile în care obiectivele rămân aceleași: locurile 1-3, la finalul Ligii I, și adjudecarea trofeului Cupa României-Timișoreana.