Petrolul, lângă Hermannstadt și Gaz Metan Mediaș? Și aproape de… Rapid? Care ar fi numitorul comun? O patroană din umbra unui club, dar care ar râvni și la șefia LPF, cumva?

Dragos Trestioreanu -

Petrolul, lângă Hermannstadt și Gaz Metan Mediaș? Și aproape de… Rapid? Care ar fi numitorul comun? O patroană din umbra unui club, dar care ar râvni și la șefia LPF, cumva?

În urmă nu cu foarte mult timp, o intermediară bine cunoscută în fotbalul intern, dar se zice că nu numai, își exterioriza, în media centrală, dorința de a concura la șefia Ligii Profesioniste de Fotbal, atunci când se va termina mandatul discretului actual  președinte al instituției cu sediul în dragul cartier Cotroceni, de care este îndrăgostit încă de pe vremea când conducea clubul „bancarilor”! Până atunci însă, doamna cu pricina se implică „din umbră” – direct nu ar fi avut cum, fiindcă ar fi fost în stare de incompatibilitate, ea dorind să continue activitatea de „impresară” de fotbaliști – la un club prim-divizionar din Ardeal, pe care l-a „smuls” de aproape de eșalonul secund, iar acum, l-a împins spre culmi! Bine, nu direct, să ne înțelegem bine, ci prin… una dintre fiicele sale, specialistă până mai ieri, posibil chiar și acum, și pe viitor, în… modelling! Dar, se zice că nu i-a fost destul doamnei și și-a întins antenele, unii – siteul www.telekomsport.ro, de exemplu – zic că „influențele”, dar să nu ascultăm gurile rele, la o aruncătură de băț. Adică, în același județ și tot la un club de Liga 1. Dacă sunteți tentați a înlocui „căsuțele goale” de după cluburi cu… Hermannstadt Sibiu, respectiv Gaz Metan Mediaș, aș zice că vă pricepeți deja foarte bine la fotbal! Dar și că ați înțeles deja că la ambele numărul de fotbaliști aflați sub reprezentarea dânsei este unul ridicat. Asta deoarece, spun aceleași guri rele, cei care nu aveau contract de acest gen nu mai fac parte din cele două echipe! În fine, să fie la ei, așa cum ar zice românul verde, căruia îi este mai aproape cămașa decât haina. Știți vorbele acelea din popor…

Dar, când în „ciorbă” se amestecă și numele a două cluburi de eșalon secund, dar cu ani de nu poți să îi numeri decât dacă ai fost as la aritmetică, cu toții ciulesc urechile. Mai ales dacă o „spune” tot siteul mai sus-menționat. Și ce „spune”? Nici mai mult, nici mai puțin, cu unele excepții, desigur, care întăresc regula, că situația de la HS și GMM ar fi aceeași la… PP și FCRB. Pe șleau, la Petrolul Ploiești și Fotbal Club Rapid București. Dacă nu prea mă interesează cine sunt intermediarii jucătorilor ajunși la Rapid, a celora de la Petrolul, cu siguranță că da. Eh, când vine vorba despre așa ceva, toată transparența se cam duce naibii, dragii mei! Și nu pot înțelege de ce. De ce ar trebui să se țină secret?!? În special când fiecare intermediar, de regulă, sau – măcar – în cele mai multe cazuri, postează pe propria pagină de pe o rețea de socializare câte o poză după fiecare jucător al său în momentul în care a semnat un contract cu o echipă. Iar accesul pe acele pagini nu este îngrădit. Dacă știi unde și ce să cauți, evident. În fine, secretomania este o boală veche și de asta nu se vor însănătoși nici de acum înainte „cronicii” obișnuiți cu ea. Bine, nu numai conducătorii tac din gură, ci și jucători aflați sub contract cu diverșii intermediari, jucători care nu suflă decât când au voie de la cei din urmă! Mai greu, deci, cu… deconspirarea!

Totuși, la Petrolul se știe că tinerii Bratu și Enache sunt ai „Anei”, cum e și seniorul Balint, de altfel. Și care ar fi problema, câtă vreme Hermannstadt și Gaz Metan sunt în L1, iar Petrolul, în L2? Dar Rapidul unde este, oameni buni? Doamna nu lucrează numai direct, ca și în cazul atacantului și al unui alt vârf, dar care nu mai e la clubul găzarilor, ci și prin colaboratori apropiați. Cum ar fi un intermediar de peste Prut cu un nume de familie identic cu al unui foarte bun jurnalist de sport de la noi. Moldoveanul a fost cel care i-a făcut fotografia lui Mondragón chiar când a semnat cu Petrolul. Pe aceeași filieră, la care se mai adaugă un ex-jucător colaborator, se zvonește că ar fi venit și Meijers, și Mendoza, și Diarra, și Cebotari, și Zasavițchi, la ultimul însă conducerea renunțând între timp, întrerupându-i-se contractul semnat nu cu multă vreme în urmă. „Mai slăbuț” ar sta un alt intermediar, care a fost unul dintre fiii unui celebru fotbalist, Florin Manea, el fiind numai cu Poelmans. Însă, posibil să ajute astfel un coleg din altă țară. La fel, și un român stabilit prin Italia l-a adus pe Salifu. Israelienii Lax și Levi au și ei intermediarii lor, desigur, ca și Ekollo, dar e limpede că l-au avut drept „colaborator” pe șeful executiv de la Petrolul, cel care are multe relații în zonă, de când a jucat acolo, o repet. Mai mult ca sigur, aceeași situație o are și Kitanov, fost la Astra Giurgiu. Nici Liubliana Nedelcu, reprezentanta unei agenții puternice de impresariat din Franța, nu are la Petrolul,a cum, decât un singur jucător, pe penultimul venit, Huja. Iar Vajushi e reprezentat, se zice, de doi compatrioți stabiliți însă în Italia. Asta în vreme ce Țicu a trecut, de la mai sus-amintita Liubliana, la Florin Vulturar. Apoi, așa, la prima vedere, Anamaria Prodan Reghecampf, – sunt convins că ați recunoscut-o! – are cel puțin doi „băieți” la Rapid, Adrian Bălan și Daniel Benzar. Or mai fi și alții, mai vedem… O fi conflict de interese sau nu? Întreb, nu dau cu parul!

Foto: www.digisport.ro și www.gsp.ro