Petrolul negociază cu cel mai bun junior român născut în anul 2002! Marius Stan, aproape de a bate palma cu internaționalul prahovean Ianis Stoica

Dragos Trestioreanu -

Petrolul negociază cu cel mai bun junior român născut în anul 2002! Marius Stan, aproape de a bate palma cu internaționalul prahovean Ianis Stoica

În urmă cu aproape un an, FC Petrolul se lăuda cu doi internaționali de juniori, unul din propria pepinieră, Valentin Țicu, iar altul, adus de prolificul agent Bogdan Apostu, din Banat, mai precis Andrei Rus. Dar, cel din urmă a fost detașat de la bun început, mai întâi la CS Afumați, apoi la SCM Gloria Buzău, echipe din al treilea eșalon național, acum revenind la clubul găzarilor, dar nemaifiind și component al echipei naționale de profil. În vreme ce Țicu, și el fâcând parte din efectivul „lupilor” în prezent, nu a mai fost convocat pentru turneul zonal, din toamna lui 2018, al selecționatei la care debutase sub comanda lui Dan Oprescu. Însă, dacă totul va decurge bine, Petrolul va dispune în curând, din nou, de un internațional de juniori, singurul, de la „U 17”! Dar nu va fi vorba despre unul oricare, ci de însuși căpitanul și golgheterul acesteia, totodată decretat cel mai bun junior român din generația 2002!

Ianis Stoica este fiul cel mare al fostului internațional Pompiliu Stoica, unul dintre cei mai buni fotbaliști români, cu meciuri multe bifate atât în Divizia A autohtonă, cât și în prime ligi din străinătate, și cel care a făcut parte din echipa SC FC Petrolul care a promovat în L1, în vara lui 2011. Ianis a făcut cunoștință cu fotbalul – se putea altfel? –  la clubul găzarilor, acolo unde a evoluat, la grupa antrenorului Marius Manolache, de la vârsta de 6 ani și până la 13 ani, adică atunci când a venit falimentul societății ce deținea echipele de fotbal. A ajuns, apoi, și la un club bine cunoscut din 1.Bundesliga, Freiburg, din Germania, dar s-a întors ulterior în țară, semnând cu FCSB, a cărui conducere a văzut în micul prahovean – care va împlini pe 8 decembrie, anul acesta, 17 ani – o mare speranță a sportului rege din România. Însă, în toată perioada în care a fost mai departe de Ploiești, Ianis s-a gândit mereu la anii în care a fost copil îmbrăcând echipamentul galben-albastru!

Stoica jr. a jucat pentru prima dată în Cupa României, la 14 ani și 10 luni, a intrat titular, a înscris un gol, pe „Cluj Arena”, în meciul câștigat de FCSB în dauna unei formații locale, Sănătatea, din L3! Băiatul care are domiciliul la Găgeni, lângă Ploiești, împreună cu părinții și fratele mai mic, este cel mai tânăr debutant din istoria clubului „roș-albaștrilor”! În sezonul trecut, a venit și bifarea celei dintâi partide din Liga 1, cu FC Voluntari, la Călărași, el fiind detașat acolo pentru returul ediției 2018-2019, la promovata de-atunci Dunărea. Adus ca jucător „U 21”, deși era mult mai mic de vârstă decât Ștefan Vlădoiu, Gabriel Simion sau Daniel Benzar, din aceeași categorie, a debutat în primul eșalon la 16 ani, 2 luni și 15 zile și a fost foarte aproape s-o facă iar cu un gol, dacă experimentatul Cosmin Vâtcă nu s-ar fi opus miraculos unui gol ca și făcut. Unul pe care l-ar fi meritat cel ce poartă un renume devenit deja celebru în fotbalul românesc și european și care a jucat multe partide în L1, pentru vârsta fragedă a lui!

Ianis a jucat mai multe meciuri la Dunărea, fiind de subliniat că, la primul, a fost pe teren, ca titular, aproape un ceas, fiind înlocuit în minutul 54 de… Alexandru Munteanu, adică viitorul său coleg de la Petrolul, după ce va semna contractul de împrumut, negocierile purtate de președintele executiv cel nou, Marius Stan, cu conducerea FCSB fiind într-un stadiu foarte avansat. „Ianis Stoica este un jucător în care am foarte mare încredere, e un jucător care, cu siguranţă, va avea un cuvânt de spus în fotbalul românesc, dacă îi dă Dumnezeu sănătate. Îmi pare rău pentru el că n-a înscris din acea ocazie mare pe care a avut-o, a ajuns foarte bine acolo, în faţa fundaşului advers, dar din păcate a avut neşansă, pentru că a avut Vâtcă un reflex foarte bun” – a declarat, după jocul cu Voluntariul, antrenorul principal Dan Alexa. Mai precis, acela care, la antrenamentele Astrei, va fi… concitadin cu Ianis, dacă acestea se va întoarce la Petrolul! Vineri, 28 iunie, FCSB va termina cantonamentul de la Brașov, iar oficialii Petrolului speră ca Stoica jr să… rămână în zonă, adică să urce la hotelul Piatra Mare, acolo unde, de azi, 26 iunie, sunt cazați noii și vechii petroliști!

Foto: www.frf.ro și Facebook personal