Petrolul nu mai iese din zodia remizelor nici în Cupa României. Astra îi calcă pe urme!

Redactia -

Petrolul nu mai iese din zodia remizelor nici în Cupa României. Astra îi calcă pe urme!

Despre meciul din turul primei semifinale dintre deținătoarea trofeului Cupei României-Timișoreana, din ediția trecută, Petrolul Ploiești, și… beneficiara acelui succes al „lupilor”, Astra Giurgiu, calificată atunci, astfel, în preliminariile Europa League, nu are rost s-o lungim, tot așa cum și combatanții nu au fpcut-o când a fost vorba despre faze realmente periculoase de poartă. Oricum, acest nou duel de pe arena Ilie Oană, venit repede după precedentul, din campionat, a fost ceva mai gustat. Însă, doar atât cât se poate discuta despre o întâlnire între o echipă care nu mai seamănă deloc cu aceea din decembrie trecut și o alta care s-a temut, parcă din nou, să scoată mai mult. Ca fel de a se exprima pe gazonul superb, Astra a mai fost mai echipă, sclipirile amețitorilor Karim Yoda și William de Amorim  accentuând și mai mult ziua să zicem doar modestă a lui Njongo Lobe Priso și, chiar, Filipe Teixeira, omologii adversari. Luați, de altfel, om cu om, vizitatorii Ploieștiului au ieșit pe plus, însă „omul meciului” a fost un petrolist – căpitanul Geraldo Alves (foto mijloc, în dreapta, în duel aerian cu Yazalde Gomes; www.gsp.ro), căruia nu i-am putut găsi nici măcar o eroare cât de mică. Asta în comparație cu colegul de tandem defensiv, Manasse Ruben Enza-Yamissi, cel care a jucat… trei meciuri în unul singur, așa cum, de altfel, a remarcat la conferința de presă și antrenorul lui, Răzvan Lucescu (foto jos; www.gsp.ro). Manasse a avut 20 de minute, primele ale turului semifinalei, aproape fără cusur, apoi, vreo 25 – de pus mâna urgent pe… tensiometru, sfârșind cu o repriză secundă aproape de nivelul căpitanului trupei găzarilor, centrafricanul opunându-se, in extremis, unor faze extrem de periculoase ale oaspeților. Asta după ce era gata-gata, în prima parte a meciului, s[ pună capac gafelor sale, deja „marcă îngreistrată”, cu un… autogol „a la Bănel Nicoliță”, de pe arena Santiago Berrnabeu, în meciul Stelei cu vestita Real Madrid, în Champions League! Petrolul – Astra, la a doua „strigare”, după cea din campionat, a arătat un trio de virtuozi ai balonului din tabăra „galben-albaștrilor”, Filipe Teixeira-Juan Angel Albin (foto sus; devansându-l pe Junior Morais; www.gsp.ro) -Toto Tamuz”, călcându-se acum pe bocanci, numai talentul lor evident neajutându-i să se diferențeze din cvasi-mediocritatea echipei lor. Petrolul rămâne nu numai o trupă care pierde foarte greu și câștigă – iată – cam tot la fel, ci și una care a fost transformată, peste iarnă, dintr-o Ileana Cosânzeana aproape într-o… vrăjitoare cu straie strălucitoare, dar căreia au început zbârciturile să-i fie tot mai pronunțate. Odată răul făcut, absolut conștient, acum se văd consecințele: nu mai e deloc ce-a fost și nici nu se știe dacă va mai putea fi până la finele sezonului!

Deși a avut în față un Petrolul un pic mai bun decât în mini-retur, Astra a arătat iar, chiar și cu un tehnician nou la timonă, Florin Marin, de ce nu a luat decât un punct, din șase posibile, cu Steaua, în Liga I. Mai exact, nu a crezut că ar putea mai mult dea-atât! Nou-venitul de la echipa națională a condus-o pe Geraldo_Alves_versus_Yazalde_Gomes_gsp.roAstra – între drumurile repetate ale sale „bancă – spațiul tehnic” – și de lângă tușă, și dincolo de aceasta, sub privirile opace și zâmbetul șăgalnic al unui arbitru de rezervă, asistenul de prim eșalon Ovidiu Artene, cum nu s-a mai văzut în fotbalul autohton: fără reacție chiar și când cel poreclit Flocea a intrat un metru pe gazon, pentru a-i dirija cu… pumnul ridicat pe Junior Morais și pe coechipierii acestuia! Și în campionat și, acum, în Cupa României, Astra a părut echipa ce ar fi fost mai aproape de o victorie. Atunci, a și condus până în prelungiri, acum era să dea lovitura spre final. Dar, s-a bifat al doilea X, ceea ce nu se va putea și pe 16 aprilie 2014, la Giurgiu, existând lovituri de departajare în cazul în care va fi tot 0-0, după 120 de minute! Fără cei vânduți, fără accidentați, mai vechi sau mai noi, fără un om de gol autentic, Tamuz încă se… caută, cu un nou apărut pe lista cu probleme medicale după acest duel, Pablo de Lucas, lui Răzvan Lucescu îi va fi foarte greu să ducă povara pe care i-a urcat-o în spate predecesorul său, ajuns acum pe un loc retrogradabil în Primera Division, cu a lui Getafe. Deși însuși omologul de pe banca „dracilor” a spus, la conferința de presă de după meci, că 0-0 e un scor periculos – acum e și acesta, nu numai… 2-0! – și calificarea în finală nu este jucată, Lucescu jr. ar trebui mai degrabă să creadă că… finala o va juca în returul semifinalelor, de fapt. Venit după Florin Marin la întâlnirea cu jurnaliștii fiul lui Răzvan Lucescu a declarat că „acest 0-0 este favorabil nouă, nu adversarilor”! O fi știind domnia sa ce-o fi știind! La rândul său, Dinu Gheorghe, președintele executiv al celor care au domiciliul tot la Ploiești, dar joacă la Giurgiu, și-a complimentat prietenul de pe banca Petrolului, șirul declarațiilor de „adormire” reciprocă a oponenților semănând cu un ping-pong psihologic , având ca termen de scadență seara din Miercurea Mare! Iată ce au spus Răzvan, respectiv „Vamă”: „A fost un meci foarte greu, un meci pe care Astra, în multe momente, l-a controlat. Rezultatul este just, cea mai importantă perioadă a noastră a venit din minutul 70, când ne-am apropiat. Sunt două reprize de 90 de minute. Mi-aş fi dorit să câştigăm cu 3-0 şi să stăm liniştiţi, dar nu am jucat singuri. Am întâlnit echipa de pe locul doi. Trebuie să recunoaştem că traversăm o perioadă dificilă, în care nu prea avem realizări. Noi plecăm cu un uşor avantaj, cel puţin psihologic, în retur. Nu a fost nicio diferenţă între Astra de azi (n.r. – miercuri, 26 martie) şi cea a lui Isăilă. Nici nu avea cum. Noi, atunci când trebuia să dăm mingea în dreapta, o dădeam în stânga şi, în loc de înainte, o dădeam înapoi. Există o presiune din afară. Razvan_Lucescu_cu_Astra_in_Cupa_gsp.roSingurul lucru îngrijorător ar fi ca băieţii să cadă psihic, dar voi face tot posibilul să nu se întîmple asta. Le-am ţinut un scurt discurs în vestiar, cred că avem prima şansă la finală. Le-am zis că vor veni şi golurile, trebuie să luptăm în continuare. Promit că vom da gol şi vom bate Dinamo, duminică (n.r. – 30 martie)!„; „Meritam mai mult. A fost un joc tacticizat, ştiam că Răzvan nu va risca. Nu s-a schimbat nimic, deocamdată, pe 16 aprilie, la Giurgiu, vom vedea cine se califică. Răzvan are experienţă, e un maestru al meciurilor de calificare. Florin Marin a avut doar trei zile la dispoziţie, a făcut tot ce a putut, într-un timp scurt. Dani Coman a avut o tendinită şi nu am vrut să riscăm. Arbitrajul a fost foarte bun, n-am văzut de mult aşa un arbitraj echilibrat, dar nici jocul n-a fost încrîncenat, echipele fiind preocupate să nu ia gol. Era super dacă intra lovitura liberă a lui Budescu. Mâine (n.r. – joi, 27 martie) seară, vreau să bată Dinamo”. Rămâne să mai auzim, dacă o să auzim, și opiniile celor doi patroni, după acest prim duel.

PETROLUL: Pecanha 7.5 – Beța 6.5, Geraldo (cpt) 8, Enza-Yamissi 6.5, Guilherme 6 – Hoban 6, Pablo de Lucas 6.5 (60 – Walter Fernandez 6.5) – Priso 5 (71 – Zicu 5.5), Albin 6, Teixeira 6 – Tamuz 6 (56 – Camara 6.5). Antrenor: Răzvan Lucescu.

ASTRA: S. Lung jr. 6.5 – Mățel 6.5, V. Găman 6.5, Ben Youssef 6, Junior Morais (cpt) 7 – Yahaya 7 – Yoda 7.5, Seto 7 (72 – Budescu 7), Laban 7, William de Amorim 7.5 (80 – G. Enache) – Yazalde 6.5 (78 – Bukari). Antrenor: Florin Marin.

Au arbitrat: Cristian Pavel Balaj 7.5 (Baia Mare) – Octavian Șovre 7 (Oradea) și Nagy Micloș 7 (Cluj).

Arbitri adiționali: Cătălin Popa (Pitești) și Adrian Comănescu (Râmnicu Vâlcea).

Arbitru de rezervă: Ovidiu Artene (Vaslui).

Observatori: Octavian Goga (Brașov), pentru joc, și Adrian Vidan (București), pentru arbitri.

Cartonașe galbene: Priso (4), Yahaya (56), Pablo de Lucas (58), Beța (75), Hoban (88).

Joi, 27 aprilie 2014, de la ora 20.30, tot în direct pe „ProTV”, Steaua și Dinamo se vor „bate” în prima manșă a celeilalte semifinale a Cupei României-Timișoreana, pe „Arena Națională”, din București. La partida de la Ploiești, la care Dinu Gheorghe a stat, de data aceasta, în tribună, ci nu pe bancă, precum de obicei, el glumind că s-a autosuspendat după… piedica pusă lui Armando Cooper, în finalul partidei cu Oțelul, de la Giurgiu, a fost prezent și selecționerul Victor Pițurcă, alături de vechiul său colaborator, Eugen Neagoe, și de proaspătul înlocuitor al lui Florin Marin, ex-petrolistul Vivi Răchită. Deși, pe teren, la debut, au fost doar cinci fotbaliști români, Pițurcă a declarat că bănuia că așa se va întâmplă, dar regretă că nu a jucat deloc internaționalul Astrei, Paul Papp, împrumutat de la Chievo Verona.