Petrolul Ploiești și FC Voluntari au căzut la pace: meci-test pe teren neutru, la jumătatea săptămânii!

Dragos Trestioreanu -

Petrolul Ploiești și FC Voluntari au căzut la pace: meci-test pe teren neutru, la jumătatea săptămânii!

Așa cum www.gazetaph.ro a anunțat deja, divizionara secundă Petrolul Ploiești își perpetuează bunul obicei de a disputa meciuri amicale între cele oficiale, astfel încât, miercuri, 9 septembrie 2020, ora 11.00, va bifa încă un test, din nou cu o echipă de prim eșalon, așa cum fusese, înainte de play-off-ul trecut, pe 11 iunie, cel cu Astra Giurgiu, de pe arena Ilie Oană, încheiat cu o remiză albă. De data aceasta, reamintesc, adversara „lupilor” va fi FC Voluntari, formația lui Ioan Andone, Mihai Teja, Eusebiu Tudor sau Pablo de Lucas Torres, foști la FC Petrolul original, respectiv SC FC Petrolul, ambele rămase în… istorie!

Conducerile celor două combatante din amicalul de miercuri au stabilit ca acesta să se desfășoare pe… teren neutru! A fost ales cel cu iarbă din cadrul Complexului Național de Fotbal de la Buftea, care beneficiază de condiții foarte bune pentru acest gen de jocuri. Recent, tot acolo, a fost organizat stagiul de pregătire al echipei naționale de juniori „U 19”, antrenată de Dan Oprescu, trupă care a dispus în nocturnă, repet, de… FC Voluntari cu scorul de 3-2! Mai mult ca sigur că la testul de la jumătatea săptămânii, antrenorul principal al „lupilor”, Viorel Moldovan, va apela și la jucători din lotul Petrolului care nu au debutat încă în noul sezon ori au evoluat mai puțin. Printre ei, Cezar Lungu, Joery Poelmans, Salifu Amidu, Sorry Ibrahim Diarra, Mihai Nițescu, Mihai Constantinescu, Manuel Botic, Alexandru Dumitru și alții.

Foto: www.soccerway.com