Petrolul și-a antrenat, în condiții vitrege, „rezervele” pentru… antepenultima „finală”! Dar, va ninge, și joi, la Chiajna?!?

Dragos Trestioreanu -

Petrolul și-a antrenat, în condiții vitrege, „rezervele” pentru… antepenultima „finală”! Dar, va ninge, și joi, la Chiajna?!?

Avram – Bărboianu, Mondragón, Huja, Manolache – Silviu Pană, Mitrea – Bratu, Ekollo, Saim Tudor – Arnăutu, aceasta a fost o așa-zisă echipă a rezervelor Petrolului trimisă pe teren în meciul amical contra liderului Seriei a III-a din cel de-al treilea eșalon, CS Afumați. La fosta bază sportivă Conpet, din Strejnicu, pe un teren acoperit de zăpadă, sub lapoviță, ceață și, apoi, ninsoare – să fi fost… prima și ultima răbufnire a iernii? -, Viorel Moldovan a apelat la jucători care au evoluat mai puțin în partidele oficiale din 2021. Sau deloc, din cauză că au suferit accidentări. Totuși, fotbaliști precum Bărboianu, Huja, Silviu Pană, eventual și Arnăutu, și-ar putea găsi loc însă în primul „11” care va fi folosit împotriva Concordiei, joi, 11 martie, de la ora 17.00, pe arena cu suprafață de joc sintetică de la Chiajna, în cea dintâi confruntare din etapa a XIX-a a campionatului Ligii a II-a.

Cei folosiți în prima zi a acestui week-end, ca și cei utilizați în repriza secundă a amicalului mai sus menționat, portarul Cebotari și jucătorii de câmp Constantinescu, Balint, Poelmans, Bogdan și Popovici-Ciatău (ultimii doi, juniori), au avut parte de o vreme vitregă la Strejnicu, așa cum scriam mai sus. Însă, condițiile meteorologice, total neașteptate pentru prima lună a primăverii, nu i-au împiedicat pe „galbeni” să se impună cu scorul de 2-0 (1-0). Iar asta la capătul unui joc decis de golurile lui Silviu Pană (minutul 6) și Sergiu Arnăutu (48), unul în care, din cauza fulgilor de zăpadă, abia se pot… recunoaște echipierii lui Moldovan, în fotografiile postate pe www.fcpetrolul.ro!

De reamintit că, în iarna acestui an, unul dintre atacanții Concordiei Chiajna, fostul petrolist Arnăutu, a fost împrumutat de la trupa ilfoveană până la finele campionatului în curs. Dar, el nu a putut redebuta la Petrolul încă, din cauza unei accidentări la tendonul ahilean. Din acest motiv, reamintesc că nu a făcut parte din delegația pentru cantonamentul de pregătire și jocuri-test de la Săcele și Tărlungeni. În cea din urmă localitate a avut loc un alt meci amical desfășurat pe un teren acoperit de zăpadă, cel cu Aerostar Bacău, colega în mare suferință din eșalonul secund. Dar, cel puțin, atunci era iarnă!

Refăcut mai de curând, ex-golgheterul găzarilor din ligile a treia și a doua este acum apt de joc 100%, drept dovadă și testul în care a dovedit că rămâne un bun marcator, stabilind rezultatul final al amicalului contra CS Afumați. Din fericire pentru petroliști, în contractul de împrumut al său, de la Concordia, nu a fost trecută o clauză potrivit căreia nu ar avea drept de joc în partida directă din data de 11 martie. Adică, la fel cum s-a întâmplat și cu actualul coechipier al lui Sergiu, Romario Moise, detașat de la Astra Giurgiu la Petrolul și folosit în Cupa României, miercuri, 3 martie, împotriva echipei de care aparține, de fapt. Deci, dacă nu se va mai întâmpla nimic nedorit până joi, în afara lui Robert-Daniel Enache și Amidu Salifu tehnicianul principal al „lupilor” va beneficia de tot efectivul, având deci de unde alege cea mai bună formulă de echipă, ca și rezervele. O ninge și la Chiajna, la antepenultima „finală” a găzarilor din sezonul regular?!?

Foto: www.fcpetrolul.ro 

❗️De pe 2 și până pe 11 august, 1️⃣8️⃣ echipe naționale, printre care și cea a României, se vor întrece la Ploiești și…

Publicată de Federatia Romana de Baschet pe Luni, 29 iulie 2024