Petrolul – UTA, nu numai un derbi cu parfumul de odinioară, ci și primul semn real al adevăratei dimensiuni a trupei „lupilor”. Va reuși să scape iar neînvins Balint Laszlo de pe „Ilie Oană”?

Dragos Trestioreanu -

Petrolul – UTA, nu numai un derbi cu parfumul de odinioară, ci și primul semn real al adevăratei dimensiuni a trupei „lupilor”. Va reuși să scape iar neînvins Balint Laszlo de pe „Ilie Oană”?

Ca unul care a prins, în 63 de ani, multe derbiuri Petrolul – UTA, mărturisesc că duc mereu dorul farmecului acestora. Sigur, mi l-aș fi dorit reînnodat în Liga 1, dar sezonul acesta pare că L2 a devenit… L1, dată fiind concurența dură pentru promovare! Programat luni, 12 august 2019, ora 18.00, pe arena Ilie Oană, după ce, în sezonul precedent, combatantele s-au mai duelat în același eșalon, iar „lupii” și-au adjudecat 4 puncte din șase posibile, cu o remiză acasă și un succes pe terenul sintetic de la „Motorul”, al treilea derbi va fi cu mult mai interesant decât precedentele. Cu precădere față de cel de anul acesta, de la Arad, atunci când UTA devenise, din păcate, o simplă echipă de pluton, rămasă fără antrenor principal, Ionuț Popa retrăgându-se din cauza unor probleme medicale serioase, cărora nu le dădea nimeni de cap! Preluată, din vara asta, de un antrenor principal care a plecat fără eșec, de două ori, de pe „Ilie Oană”, în ediția 2018-2019, prima oară cu un 0-0 al Sportului Snagov, pe care a făcut-o campioană de toamnă, după care a părăsit-o în favoarea Metaloglobusului din București (1-1 la Ploiești, în primăvară), UTA arată acum altfel!

Balint Laszlo, sau Gyuszi, căci despre el este vorba, un brașovean în vârstă de 40 de ani, fost bun fotbalist și, încă de pe vremea Unirii Tărlungeni, și bun tehnician, face minuni pe unde ajunge ca antrenor. A schimbat lotul în mare parte la Arad, dar a și oprit tot ceea ce era bun, deja, la UTA. Nu a făcut modificări de dragul acestora, ci numai pentru a avea un efectiv care să se plieze pe filozofia lui: toți pentru unul, unul pentru toți! La Arad a fost chemat și unul dintre portarii Petrolului, încă din L3, Mirel Bolboașă, un goal-keeper care ar fi trebuit ținut pe loc, aici, dar asta-i altă gâscă în altă traistă, iar timpul va decide dacă gândesc bine sau nu! Tot acolo a ajuns și Cristian Pușcaș, cel care a jucat returul la Petrolul. A fost ținut pe loc Ciprian Rus, un atacant cu multă fantezie și simț al golului, propus zice-se Petrolului campionatul trecut, dar refuzat, iar dacă așa a fost, chiar că nu am înțeles de ce!

În rest, Balint a venit cu jucători în care are încredere și testați de el, în timp, plus cei găsiți acolo și fiind realmente de valoare. Nu a mers numai pe români, având și câțiva străini în lot, fiind ajutat, ca de fiecare dată, de impresarul său, sinăianul cu domiciliul Bogdan Apostu, un fost echipier al defunctei SC FC Petrolul. Pentru a nu o mai lungi, UTA va fi un adversar care va arăta tuturor care este… dimensiunea reală a Petrolului lui Marius Stan și Flavius Stoican. Va fi un meci de „care pe care”, un meci care nu trebuie ratat, arena ploieșteană trebuind să fie plină la capacitate, fără doar și poate!

„Lupii” au intrat în cantonament, ca de obicei la un hotel de lângă rondul unu al bulevardului castanilor, Stoican nu l-a mai reținut, ca și la meciul de debut, de la București, și pe juniorul Robert Enache, lăsat la echipa de juniori A1 a clubului, optând acum pentru Mario Bratu, autorul unui senzațional gol, cel al victoriei în dauna trupei lui Marius Măldărășanu, una învinsă la un scor de… forfait de către nou-promovata FC Csikszereda Miercurea Ciuc, în această etapă, a doua, Valentin Țicu și Ianis Stoica, titulari atunci, și Antoniu Manolache, rezervă neutilizată în „Colentina”. În rest, are la dispoziție toți seniorii, folosind mai mult ca sigur nouă în primul „11” și lăsând pe bancă alți cinci. Nu este niciun accidentat, echipa este pregătită, Flavius Stoican cerându-i „concentrare, determinare, atitudine, agresivitate”. Se dorește astfel un debut acasă, în actuala ediție, cu o victorie care să-i facă fericiți din nou pe suporteri. În afara replicii adversarei, petroliștii trebuie să reușească să se adapteze cât mai bine și mai repede și căldurii excesive care se anunță chiar și la ora de debut a meciului, șase spre seară, repet! Dar, cu același disconfort se va confrunta și UTA, evident!

Derbiul va fi condus de-un arbitru inclus în lotul primului eșalon nu cu multă vreme în urmă, Andrei Antonie, destul timp membru al… CJA Prahova „Emil Vlaiculescu”, înaintea revenirii în Bucureștiul, de fapt, de domiciliu. Antonie va fi asistat la cele două linii de George Florin Neacșu (Câmpulung Muscel), tot din lotul primei ligi, și Mihăiță Necula, concitadin al centralului. Rezervă va fi un târgoviștean, Marius Chițu, un obișnuit, sezoanele trecute din C și B, al arenei Ilie Oană. Observator de joc este delegat însuși șeful Comisiei de Competiții din cadrul FRF, Felix Grigore (București), iar de arbitraj – fostul central și, apoi, asistent din Satu Mare, mutat ulterior în Brașov, Marcel Savaniu. Deci, atenție deosebită pentru ultimul meci al rundei cu numărul doi: Petrolul – UTA!

Foto: www.fcpetrolul.ro, www.aradon.ro și www.uta-arad.ro