Petrolul – Viitorul, meci amical pe un „Ilie Oană” interzis suporterilor și presei! Ce vină au abonații?!

Redactia -

Petrolul – Viitorul, meci amical pe un „Ilie Oană” interzis suporterilor și presei! Ce vină au abonații?!

Pe siteul oficial al SC FC Petrolul Ploiești s-a postat, recent, informația potrivit căreia, în perioada de stop competițional de luna aceasta, cu prilejul disputării partidelor din grupele preliminare pentru EURO – 2016, din Franța, ale echipei naționale a României, se va organiza un meci amical cu recenta adversară din campionat, Viitorul Voluntari (foto; www.fcpetrolul.ro). Nimic anormal la urma-urmei, numai că precizarea că se va desfășura în… spatele ușilor închise, adică fără prezența fanilor și a reprezentanților mass-media, nu mai este deloc ceva firesc. Înainte de fiecare dintre ultimele sezoane, în momentul în care se făcea lobby agresiv pentru achiziționarea de abonamente, conducerea clubului găzarilor argumenta cu numărul mare de jocuri ce vor putea fi urmărite pe arena Ilie Oană, în afara celor oficiale, din campionat, Cupa Ligii (care a „murit” aproape din fașă!) și Cupa României-Timișoreana, urmând a se avea parte și de confruntări cu caracter amical, interne și internaționale. Dacă, în sezonul trecut, nu a fost vorba despre niciunul de acest gen, toamna aceasta s-a vorbit de revanșele cu Getafe FC și Șahtior Donețk. Prima a picat din motive obiective, numărul mare de accidentați din tabăra „lupilor”, coroborat cu selecționarea altor juc[tori la primele reprezentative ale țărilor lor, iar a doua – ca urmare a divorțului de fostul antrenor principal, Răzvan Lucescu, tatăl acestuia, Mircea Lucescu, dorind să-i ofere drept… cadou un meci de gală cu una dintre echipele tari din estul Europei, combatantă acum în grupele Ligii Campionilor. Într-un asemenea context, au rămas de luat în calcul doar amicalele cu parteneri interni, cel dintâi prilej fiind testul cu Viitorul. Dar, a… picat și el, fără o justificare plauzibilă!

În situația de față, nu ar fi deloc de mirare ca, în vara lui 2015, apelul la achiziționarea de abonamente – argumentat și de disputarea unor așa-zise „friendship matches” – să nu mai aibă efectul scontat, suporterii neputând fi păcăliți de prea multe ori, chiar dacă sunt pe primul loc în Liga I, în prezent, în privința numărului vândut. Dacă s-ar fi dorit să se exerseze o schimbare de tactică, de așezare pe teren a fotbaliștilor și eliminarea riscurilor apariției semnelor de eventuală nemulțumire, din partea suporterilor, față de unele imperfecțiuni, atunci, SC FC Petrolul ar fi putut hotărî să închidă arena, fără a mai fi făcut anunțul desfășurării acestui meci amical. S-ar fi rezumat la un joc-școală, despre care nici nu s-ar fi adus, deci, vorba. Mare atenție la deciziile care se pot întoarce tocmai împoriva clubului!