Petrolul vrea să atace derbiul contra Rapidului cu… juniorii! Unul dintre tinerii promițători ai clubului se află internat la „Movila”!

Dragos Trestioreanu -

Petrolul vrea să atace derbiul contra Rapidului cu… juniorii! Unul dintre tinerii promițători ai clubului se află internat la „Movila”!

„Nu avem ce face la meciul împotriva Rapidului, așa că vom apela la juniorii din academia noastră, poate, chiar și la cei născuți în anul 2004” – a spus directorul sportiv al divizionarei secunde FC Petrolul Ploiești, Costel Lazăr, acesta adăugând și că „va fi marea lor șansă de a arăta că pot evolua și la eșaloane superioare, ci nu vor rămâne numai la nivel de ligile a patra și a treia, așa cum s-a mai întâmplat, din păcate, la club, cu destule talente, iar asta din varii motive”! Lazăr este, pur și simplu, siderat de situația actuală a formației ploieștene: „Este o completare a lotului cu juniori, pentru a avea cu cine să jucăm contra bucureștenilor, noi având accidentați, jucători care au testat <<pozitiv>> și a doua oară, unul fiind și internat în spital, fiind cel mai dificil moment pe care îl poate traversa, acum, o echipă de fotbal, eu neconfruntându-mă cu o astfel de situație în toată cariera mea”! Tot oficialul Petrolului mai declară că fotbaliștilor opriți de la joc, pe motivul testului pozitiv, nu le vină să creadă că nu se pot antrena și evolua, deși nu acuză niciun simptom de boală, mai puțin singurul „U 20” dintre ei, dar care acum se simte mai bine. Totuși, se știe, fotbaliști, staff tehnic, staff medical, conducători sau angajați ai clubului declarați „pozitivi” nu mai au voie să fie incluși în activitatea colectivă.

„Vom alinia o formație cu mulți juniori” – repetă, obsesiv parcă, Costel Lazăr, anunțând că vineri, 10 iulie 2020, toți juniorii aleși dintre cei din academie pentru a fi parte din efectivul de play-off vor face și al doilea test, sperându-se și că acela va fi tot negativ, pentru a nu se mai avea  și alte probleme la derbiul de a doua zi, de pe arena Ilie Oană, de la ora 20.15. Unul care se va desfășura, desigur, fără public. „Cu ajutorul lui Dumnezeu, poate la ultimul meci, dacă suntem promovați, vom juca numai cu juniori și să știți că nu va fi chiar imposibil așa ceva” – a punctat oficialul „lupilor”! În ceea ce privește jucătorul „U 20” Mihai Nițescu, cel cu probleme musculare, acesta a revenit de astăzi, joi, 9 iulie, la antrenamente, dar deocamdată le face separat. Însă, există speranțe că ar putea să fie recuperat totuși până la „Primvs Derby”. O situație mai deosebită o are un alt fotbalist inclus în aceeași categorie, „U 20”. În a treia zi de după efectuarea primului test al cărui rezultat a fost pozitiv, poate cel mai bun fundaș central din România la categoria sa de vârstă (născut în 2003), internaționalul „U 17” Adrian Nicolae, a acuzat o stare nu prea bună și a cerut astfel consultul medicilor, dr. Laurențiu Bulata recomandându-i, pentru a nu avea surprize neplăcute, să meargă la Spitalul de Boli Infecțioase „Movila”, din Ploiești. Acolo unde, s-a constatat că are temperatura 37 cu 8 și s-a luat decizia de a fi internat, preventiv. Însă, în prezent se spune că se simte bine, dar a preferat să rămână internat fiind vorba despre un alt protocol în cazul celor declarați „pozitiv”.

Altfel, după ce au avut ultimul antrenament vinerea trecută, pe 3 iulie, urmat de trei zile de pauză totală, sâmbătă, duminică și luni, Laurențiu Marinescu și coechipierii săi au revenit marți, 7 iulie, la pregătiri, în vederea celui dintâi joc din play-off, derbiul cu Fotbal Club Rapid, iar miercuri și joi au continuat la fel. Se zice că, acum, numai în pielea antrenorului principal Costel Enache să nu fie cineva, el trebuind să alcătuiască cea mai bună echipă dintr-un efectiv care cuprinde foarte mulți juniori sau tineri nefolosiți deloc în acest an! Cu o bancă de rezerve juvenilă aproape 100%, posibil, lui Enache, tehnicianul, îi va fi foarte greu, având nevoie de contribuția maximă a seniorilor din lot, pe umerii cărora va pica tot greul. Dar, cine știe de unde… sare „iepurele” și ce junior va fi decisiv în derbi! Până una-alta, astăzi, joi, 9 iulie, la Arad, liderul play-off-ului, UTA, a pierdut neașteptat meciul de pe terenul sintetic de la „Motorul”, scor: 3-4 (2-2), cu a treia clasată, Turris-Oltul Turnu Măgurele. Asta după un meci peste media chiar și a unora dintre partidele de prim eșalon, cu oaspeții revenind de la 0-1 și 1-2! În urma acestui rezultat, cu patru puncte câștigate în două confruntări, Turris a urcat pe locul secund, la numai o lungime în urma echipei lui Balint Laszlo, cea care are însă un meci mai puțin disputat, cel de acasă contra Petrolului.

Foto: www.fcpetrolul.ro  și Facebook FC Petrolul