Ploieştean de 74 de ani – dosar penal pentru conducere fără permis

Daniel Dimache -

Ploieştean de 74 de ani – dosar penal pentru conducere fără permis

Vineri, în jurul orei 12.15, o patrulă de ordine publică din cadrul Secției nr. 3 Ploiești a oprit un autovehicul despre al cărui conducător se știa că are anulat dreptul de a circula pe drumurile publice, informează Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova.

Bănuiala polițiștilor s-a confirmat, în sensul că la volan a fost depistat un ploieștean, în vârstă de 74 de ani, cercetat în repetate rânduri pentru conducere fără permis.

Polițiștii l-au condus la sediu pentru audieri, întocmind un nou dosar penal pe numele acestuia.