Ploieştean reţinut de poliţie după ce a lovit o femeie cu maşina

Redactia -

Ploieştean reţinut de poliţie după ce a lovit o femeie cu maşina

În cursul zilei de luni s-a dispus măsura preventivă a reținerii pentru o perioadă de 24 de ore a unui ploieștean de 65 de ani. Din cercetările polițiștilor a rezultat că acesta ar fi condus un autoturism din curtea imobilului în care locuiește, efectuând manevra de mers înapoi, iar pe partea carosabilă a străzii ar fi acroșat ușor o femeie. În urma producerii accidentului, victima a fost transportată la spital, unde a rămas sub observație medicală, informează IPJ Prahova.

Conducătorul auto, care avea permisul anulat, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat. I-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești cu propunerea de aplicare a măsurii preventive a controlului judiciar, se arată în comunicatul de presă.