Ploieșteanca Maria Petrescu, sărbătorită la împlinirea a 100 de ani
Redactia -

“Astăzi, avem onoarea de a sărbători o nouă centenară a comunității ploieștene, doamna Maria Petrescu, născută în satul Gornet și devenită, de-a lungul timpului, o figură respectată și iubită între cunoscuți.
Cu o viață trăită cu demnitate și credință, doamna Maria Petrescu a crescut în Ploiești alături de părinți și de cele trei surori ale sale. A muncit cu sârguință până la momentul căsătoriei, când, alături de soțul ei, a decis să se dedice cu toată inima creșterii celor patru fii ai lor.
A fost stâlpul unei familii unite și un exemplu de blândețe și înțelepciune pentru toți cei din jur. De-a lungul vieții sale a fost apreciată datorită bunătății, ajutorului oferit celor mai în vârstă și sfaturilor pline de înțelepciune.
Doamna Maria Petrescu a rămas mereu aproape de Dumnezeu, prin rugăciune și sufletul luminat. Iubește nespus Ploieștiul și s-a dedicat constant familiei și comunității din care face parte.
Astăzi, la împlinirea venerabilei vârste de 100 de ani, reprezentații Primăriei Municipiului Ploiești s-au deplasat la domiciliul sărbătoritei, spre a îi oferi un frumos buchet de flori, un tort festiv, o diplomă aniversară, precum și un dar în valoare de 2000 lei.
La mulți ani, doamnă Maria Petrescu! Să vă fie zilele senine, înconjurate de dragostea celor dragi și de respectul nostru, al tuturor ploieștenilor!”, transmite Primăria Ploieşti.

![Șoferi periculoși, opriți din trafic: Trei cazuri grave în doar 24 de ore în Prahova Thumbnail [200x250]](https://gazetaph.ro/wp-content/uploads/2025/10/politist-rutiera.jpeg)

![Vineri, Parada lui Moş Crăciun la Vălenii de Munte. Programul târgului de sărbători Thumbnail [200x250]](https://gazetaph.ro/wp-content/uploads/2025/12/parada-craciun-valeni.jpg)