Ploieşti. Abandonarea deșeurilor pe domeniul public, sancționată de polițiștii locali
Redactia -

În vederea păstrării curăţeniei și ordinii publice pe raza municipiului Ploiești, polițiștii locali desfășoară acțiuni pentru depistarea şi sancţionarea persoanelor care abandonează deșeuri menajere și asimilabile acestora, resturi vegetale, resturi de materiale din construcții, electrocasnice și mobilier scos din uz pe domeniul public, în locuri neautorizate.
De asemenea, pentru identificarea persoanelor care depozitează în mod ilegal deşeuri pe terenurile ce constituie domeniul public al municipiului Ploieşti, polițiștii locali monitorizează permanent perimetrele în care se manifestă aceste fenomene, fiind identificate peste 64 de zone vulnerabile, respectiv intersecții de străzi și terenuri aflate cu preponderența la periferia orașului.
Astfel, de la începutul anului și până în prezent, pentru încălcarea regulamentului de gospodărire a municipiului, polițiștii locali au aplicat un număr de 402 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 159.150 lei – în conformitate cu prevederile H.C.L. nr. 34/2019 referitoare la modificarea și completarea H.C.L. nr. 218/2015 privind aprobarea Regulamentului serviciului de salubrizare ȋn municipiul Ploieşti.
Totodată, Poliția Locală Ploiești a întreprins o serie de acțiuni prin care au fost verificați proprietarii de imobile cu privire la deținerea contractelor de salubritate încheiate cu operatorul autorizat, în cursul acestui an fiind aplicate mai multe sancțiuni contravenționale. De asemenea, în urma controalelor efectuate, polițiștii locali au întocmit somații prin care se comunică proprietarilor obligativitatea pe care o au de a încheia contracte cu operatorul autorizat în municipiul Ploiești, în vederea preluării deșeurilor menajere și asimilabile acestora, în caz contrar urmând să fie sancționați contravențional.
Acțiunile Poliției Locale Ploiești au caracter permanent, în vederea prevenirii încălcării actelor normative în vigoare, dar și pentru sancționarea contravențională a persoanelor care abandonează deșeurile menajere pe domeniul public, în alte locuri decât cele special amenajate.
Poliția Locală Ploiești condamnă săvârșirea unor astfel de fapte și recomandă cetățenilor să semnaleze Dispeceratului instituției, la numărul de telefon 0244/954, pe adresa de e-mail [email protected] sau polițiștilor locali aflați în patrulare, orice încălcare a regulilor sociale, a ordinii și liniștii publice.