Gazeta de Prahova

Ploiești Basketball, parteneriat cu AFI Ploieşti

Sport

Redactia

Clubul A-Team Ploiești Basketball semnează un parteneriat întins pe durata a 3 ani de zile cu centrul comercial AFI Ploiești.
 Înțelegerea valabilă până în vara anului 2020 va oferi beneficii de imagine ambelor părți, care-și iau de comun angajamentul de a aduce un plus de spectacol și divertisment comunității locale, prin desfășurarea de diverse evenimente sociale.
 Prezentul parteneriat își va concentra atenția asupra celor mai bune grupe de baby și minibaschet ale clubului nostru, prin susținerea lor, dar și asupra organizării a, deja, tradiționalului eveniment „AFI Basketball Inspiration”, ce se va desfășura la fiecare jumătate a lunii februarie.

„Mă bucur atunci când sponsorii devin partenerii noștri, și aceasta după ce simțim că ei se mândresc cu noi. Activitatea noastră intensă în marketing își arată roadele și asta ne face sa investim și mai mult în acest departament și să aducem cât mai multe beneficii membrilor clubului nostru, dar, pe de altă parte, sunt fericit și pentru faptul că oferim beneficii de imagine la un nivel ridicat și pentru orice alt eventual sponsor sau partener”, ne-a declarat Ionuț Urzeală, managerul Ploiești Basketball.

Pe această cale, reamintim faptul că Ploiești Basketball este singurul club de baschet din oraș cu un departament dedicat de marketing, fapt ce ne plasează, din acest punct de vedere, în topul structurilor sportive din țară care beneficiază de o asemenea expunere.

Citeste mai departe

Imagini de la recuperarea cu suport aero realizata astazi pe Valea Albă, de catre salvamontistii prahoveni si elicopterul pus la dispozitie de catre Inspectoratul General pentru Aviatie si Departamentul pentru Situatii de Urgenta.Din pacate, astazi a fost situatia in care cel mai negru gand al salvamontistilor cand merg sa recupereze un decedat, devine realitate , cel in care trupul gasit sa nu fie al persoanei cautate, ci al unei alte persoane neanutate ca disparuta, cum s-a intamplat si acum, ca in multe alte situatii. Actele gasite asupra victimei ne confirma ca aceasta nu este persoana anuntata ca disparuta acum 2 saptamani, fiind vorba de o persoana cu un al nume, domiciliata in Giurgiu. Continua cautarile, continua consumul de resurse umane si materiale, continua expunerea la risc, dar , noi nu putem spune "NU", noi nu putem spune "NU se poate" !

Publicată de Salvamont Romania - Dispeceratul National Salvamont pe Duminică, 17 martie 2019
Fără categorie
Statistici T5
Inline
Inline