Ploieşti. Măsuri de urgenţă pentru prinderea ursului văzut pe strada Drumul Sării
Redactia -
Având în vedere mesajul RO Alert emis sâmbătă, 21 octombrie a.c., în jurul orei 21.00, de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, despre prezența unui urs pe strada Drumul Sării din localitatea noastră, primarul municipiului Ploieşti, Andrei Liviu Volosevici, s-a deplasat, de îndată, în zona indicată, împreună cu echipa de intervenție constituită în acest sens, pentru luarea măsurilor ce se impun în acest caz.
Astfel, primarul municipiului Ploieşti, Andrei Liviu Volosevici a convocat un grup de lucru în vederea luării de urgenţă a măsurilor de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor și bunurilor acestora, deplasându-se în zona indicată împreună cu reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Prahova.
Pe parcursul intervenției, municipalitatea ploieşteană beneficiază de suportul direct al reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, Poliţiei Locale Ploieşti, precum şi al reprezentanţilor Poliţiei Municipiului Ploieşti.
Totodată, la solicitarea primarului municipiului Ploieşti, la acțiune participă reprezentanții Parcului Memorial “Constantin Stere”, precum şi ai Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor din judeţul Prahova, care au venit, astfel, în sprijinul autorităților locale cu logistică de profil, necesară în prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun.
Autorităţile locale monitorizează în continuare această situaţie şi, în acest sens, roagă cetăţenii municipiului Ploiești să ţină cont de avertizările şi recomandările transmise în acest caz de către factorii implicaţi, singurul demers recomandat în situația în care sesizează un pericol fiind acela de a apela numărul de urgență 112.