Ploieşti: S-a deschis Creşa Sfânta Ana
Redactia -

Primăria municipiului Ploiești informează că luni, 10 noiembrie a.c, Creșa Sfânta Ana, situată în Ploiești, Aleea Strunga nr. 2B, și-a deschis porțile pentru micuții antepreșcolari.
Această nouă unitate, construită cu sprijinul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și al Companiei Naționale de Investiții, a fost finanțată printr-o investiție de peste 11,8 milioane lei, obținută în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Creșa Sfânta Ana pune la dispoziție spații moderne, bine utilate pentru micuții ploieșteni și va oferi servicii educaționale de înaltă calitate tuturor celor care vor păși pragul acestei noi unități de învățământ.
Cu o capacitate de 40 de locuri, împărțite în 2 grupe, noua unitate de învățământ include săli de joacă și dormitoare primitoare, grupuri sanitare adaptate, spații de așteptare pentru părinți, sală pentru mese și spații tehnice pentru personal.
După 34 de ani, prin darea în folosință a acestei creșe, municipalitatea vine în întâmpinarea nevoii urgente a comunității locale de a beneficia de un așezământ modern și sigur, în care copiii ploieșteni, cu vârste de până la 3 ani, să poată fi ocrotiți, îngrijiți și educați așa cum orice părinte își dorește!
Precizăm că lucrările la această unitate de învățământ au fost finalizate în termen, însă ea nu a putut fi deschisă mai devreme din cauza procedurilor complexe de obținere a avizelor necesare funcționării.
Deși avizele I.S.U, I.T.M, D.S.P, D.S.V, Apa Nova și cel al Salubrității, inclusive cele de la Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar au fost obținute în timp util, blocajul nu a fost cauzat de către municipalitatea ploieșteană ci a constat în obținerea, în această toamnă, a Ordinului de Ministru al Educației care dă acestei unități calitatea de unitate a învățământului antrepreșcolar, ca urmare a reorganizării, în luna octombrie, a rețelei școlare pentru anul de învățământ 2025 – 2026.


![Șoferi periculoși, opriți din trafic: Trei cazuri grave în doar 24 de ore în Prahova Thumbnail [200x250]](https://gazetaph.ro/wp-content/uploads/2025/10/politist-rutiera.jpeg)