Ploieștiul a scăzut sub 1,5 cazuri Covid la mia de locuitori. Măsuri de relaxare

Daniel Dimache -

Ploieștiul a scăzut sub 1,5 cazuri Covid la mia de locuitori. Măsuri de relaxare

În conformitate cu Hotărârea nr. 46/21.05.2021 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgenţă Prahova, Municipiul Ploiești se încadrează în intervalul de referință a incidenţei ratei cumulate a cazurilor pe ultimele 14 zile mai mică sau egală cu 1,5 cazuri/1000 locuitori, respectiv 1,49.

Măsurile specifice, prevăzute de H.G. nr. 531/10 mai 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 mai 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările si completările ulterioare, pentru localitățile în care incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5 cazuri/1000 locuitori, care se aplică în Municipiul Ploiești începând cu data de 21.05.2021:

Este obligatorie purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, în spaţiile publice închise, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă, spaţiile comerciale, precum şi în spațiile publice deschise: piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri, spaţii comerciale, stații pentru transportul în comun, pe o rază de 50 de metri în jurul unităților de învățământ pentru persoanele care staționează în acest perimetru, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății si al ministrului afacerilor interne nr. 874/81/2020 privind instituirea obligativității purtării măștii de protecție, a triajului epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă, cu modificările şi completările ulterioare. În funcție de evaluarea riscului, efectuată de medicul de medicina muncii al unității, pot exista unele excepții, astfel:

  1. angajatul este singur în birou;
  2. persoana suferă de boli care afectează capacitatea de oxigenare;
  3. persoana desfășoară activități fizice intense şi/sau în condiții de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută etc.) ;
  4. prezentatorii TV şi invitații acestora, cu condiția respectării distantei de 3 metri între persoane;
  5. copiii cu vârsta mai mică de 5 ani..

 

 

  1. organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului.
  2. organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt permise numai dacă ocupanţii unui autovehicul sunt membrii aceleiaşi familii sau reprezintă grupuri de până la 4 persoane, iar organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 500 de spectatori, cu asigurarea unei suprafeţe de 2 mp pentru fiecare persoană, precum şi cu purtarea măştii de protecţie. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 44 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
  3. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum şi la terase este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 5,00-24,00. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum şi la terase este permisă fără a depăşi 70% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 5,00-24,00 dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau prezintă rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore;
  4. activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, precum şi la terasele acestora este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 5,00-24,00. Activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, precum şi la terasele acestora este permisă fără a depăşi 70% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 5,00-24,00 dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau prezintă rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore;
  5. măsurile prevăzute la pct. 3 și 4 se aplică și operatorilor economici care desfășoară activități în spațiile publice închise care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin 2 pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent;
  6. activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului.
  7. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activitatea în spaţii închise în domeniul sălilor de sport şi/sau fitness este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 7 mp pentru fiecare persoană. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activitatea în spaţii închise în domeniul sălilor de sport şi/sau fitness este permisă fără a depăşi 70% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
  8. se permite organizarea de cursuri de instruire şi workshopuri pentru adulţi, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, cu un număr de participanţi de maximum 50 de persoane în interior şi de maximum 200 de persoane în exterior, cu asigurarea unei suprafeţe de 2 mp pentru fiecare persoană, cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătăţii