Ploieşteanul Valentin Sinescu, antrenorul interimar al Astrei Giurgiu, în graţiile lui Ioan Niculae

Redactia -

După victoria la scor, 5-1, dar mai ales ulterior spectacolului fotbalistic deosebit oferit de către echipa Astra Giurgiu, în meciul din optimile Cupei României, de pe arena Marin Anastasovici, cu FC Severin, patronul „dracilor”, Ioan Niculae, l-a lăudat pe cel care l-a substituit, ca interimar, pe banca tehnică, pe Gheorghe Mulţescu. Este vorba despre antrenorul ploieştean Valentin Sinescu (foto; www.ligab.ro), cel care – până la aducerea în club a fostului preşedinte al Comisiei Centrale de Arbitri, Vasile Avram / a avut funcţia de… secretar general. Ploieştean de origine şi domiciliat în cartierul de vest al municipiului, Vali Sinescu a fost jucător al Astrei, apoi antrenor secund şi, aidoma lui Marian Rada la Rapid, „mantaua de vrerme rea” al lui Niculae, umplând, la ordinul acestuia, câteva „goluri” dintre demiterea unui antrenor şi aducerea altuia. Şcolit şi dotat cu un IQ cu mult peste media tehnicienilor din Liga I, fiul fostului bine cunoscut jucător de tenis de masă, Eugen Sinescu, ar merita mai multă încredere, modul în care a condus echipa, de pe margine, şi cum i-a tratat pe elevii săi, ca „principal” de data aceasta, impresionând plăcut. Aşa cum s-a întâmplat şi cu Ioan Niculae, care a declarat, pentru televiziunea sport.ro, că „antrenorul echipei este Sinescu şi, cel puţin până în iarnă, va fi el. Dacă va confirma, va rămâne până la vară. Este un om care e alături de club de 20 de ani. Nu e unul care a venit şi apoi a fugit. Nu l-am demis eu pe Mulţescu, s-a demis singur. Cred că avem şanse să câştigăm Cupa, poate avem şi noroc ca Steaua să fie eliminată de Concordia. Când echipa mea joacă aşa, îmi face plăcere să le dau banii fotbaliştilor”!

Ceea ce a omis Niculae să declare este că, chiar dacă are o activitate îndelungată la clubul Astra, Valentin Sinescu nu a lucrat chiar non-stop în „9 Mai” sau, acum, la Giurgiu, ci a mai „fugit”, pentru câtva timp, la Petrolul Telejean, grupare cu care a şi promovat în Liga a III-a. Nu-i mai puţin adevărat însă că nu a plecat de pe „Columbia”, fiindcă aşa a vrut el, ci pentru că a fost forţat, de fapt!