Ploieşteni înşelaţi la cântar pe platoul Halelor Centrale

Redactia -

Ploieşteni înşelaţi la cântar pe platoul Halelor Centrale

La data de 16.06.2013, în jurul orei 10.00, o patrulă de siguranță publică din cadrul Secției nr. 1 Ploiești, în timp executa serviciul în zona Platoului Halelor Centrale Ploiești, s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că o comerciantă a vândut cu lipsă la măsurătoare o cantitate de roșii. În urma verificărilor efectuate și a recântăririi cantității de legume cumpărate de clientă, s-a stabilit că aceasta a fost înșelată cu 0,200 kg. roșii. Pe numele comerciantei a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelaciune. Cercetările vor fi continuate de către polițiștii Secției nr. 1 Ploiești, pentru stabilirea întregii activități infracționale.