PLOIEȘTI: 210 familii cu domiciliul în locuințe sociale sunt la un pas de evacuare

Redactia -

PLOIEȘTI: 210 familii cu domiciliul în locuințe sociale sunt la un pas de evacuare

Aleșii locali ploieșteni s-au întâlnit astăzi într-o ședință extraordinară de Consiliu pentru a dezbate situația celor 210 familii din locuințele sociale de la Feroemail și din căminele de pe străzile Rafinorilor și Cătinei, care au acumulat, în total, datorii de 130.000 de lei la chirie și întreținere. Consilierii vor să recupereze banii, dar, gândin pe termen lung, vor ca locuințele sociale să nu mai fie închiriate pe o perioadă de cinci ani, ci de doar un an.

După lungi dezbateri, s-a căzut de acord să se mai reflecteze asupra acestor probleme, până la următoarea ședință, care va avea loc peste aproximativ trei săptămâni.