Ploieşti, oraşul reciclării! Află cum

Redactia -

Ploieşti, oraşul reciclării! Află cum

Primăria municipiului Ploieşti, partener principal al campaniei judeţene „Let’s do it Romania!, invită cetăţenii să se alăture acestui important proiect de implicare socială, care va permite oraşului nostru să obţină un loc bun în concursul „Oraşul Reciclării 2014”. Municipiul Ploieşti participa alături de alte 31 de localităţi la Proiectul Naţional „Oraşul Reciclării 2014” organizat de către Eco-Rom Ambalaje. În cadrul acestui proiect-concurs sunt luate în calcul cantităţile de deşeurile provenite din ambalaje, care sunt colectate selectiv de voluntarii participanţi. La nivelul municipiului Ploieşti, campania de colectare selectivă a deşeurilor se va desfăşura sâmbătă, 10 mai 2014. Evenimentul se va derula în intervalul orar 09.00-12.00, iar punctul de plecare a voluntarilor va fi din faţa Palatului Culturii. La acţiune vor participa aproximativ 500 de elevi de la Şcoala “Sfântul Andrei”, Liceul “Victor Slăvescu”, Liceul de Arte “Carmen Sylva”, Colegiul “Jean Monnet”, Colegiul “Al. I. Cuza” şi din Colegiul “Spiru Haret”. Ploieştenii prezenţi la campanie vor acţiona în echipe şi vor colecta selectiv deşeuri provenite din ambalaje ( pet-uri, hârtie şi carton), în zona pârâului Dâmbu, respectiv pe tronsonul dintre strada General Dragalina şi strada Berzei, dar şi pe străzile Robăneşti, Doaga, Nămoloasa, împrejurimile străzii Transformatorului şi perimetrul aflat la intersecţia străzilor Lucernei şi Călţunaşi. Organizatorii le vor asigura acestora transportul şi le vor oferi saci menajeri, mănuşi şi apă.

Primăria municipiului Ploieşti susţine această iniţiativă, care are menirea de a ne determina să protejăm mediul prin însuşirea a două principii de viaţă simple – menţinerea curăţeniei şi reciclarea deşeurilor.