PLOIEŞTI/Un „viteaz” s-a ales cu dosar penal după ce a pălmuit o femeie în trafic

Redactia -

La data de 22.11.2011, C. Magdalena, a reclamat faptul că un bărbat necunoscut a lovit-o cu palma în zona feţei, în timp ce se afla pe str. C.D.Gherea din Ploieşti. Poliţiştii au stabilit din cercetările efectuate că în urma unui incident în trafic, petrecut pe strada respectivă, reclamanta a fost lovită cu palma peste faţă de către un conducător auto, care ulterior a plecat într-o direcţie necunoscută. Poliţiştii Compartimentului de Investigaţii Criminale din cadrul Secţiei 1 Poliţie Ploieşti l-au identificat la scurt timp pe conducătorul auto respectiv : el este D. Robert, de 38 ani din Ploieşti, care a recunoscut fapta comisă. El a fost sancţionat contravenţional conform prevederilor Legii 61/1991 M, totodată în cauză fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire.