PLOIEŞTI/Ziua Europei, sărbătorită după gratii

Redactia -

PLOIEŞTI/Ziua Europei, sărbătorită după gratii

Astăzi 09.05.2012 la sediul Penitenciarului Ploieşti, personalul Serviciului de Educaţie şi Asistenţă Psihosocială a iniţiat şi organizat dezbaterea intitulată „9 Mai Ziua Europei – Unitate în diversitate” la care au participat aproximativ 100 de persoane de libertate clasificate în regim semideschis. Activitatea a cuprins desfăşurarea de concursuri tematice educative, menite să rememoreze Ziua Europei Unite dar şi proclamarea independenţei de stat a României, prezentându-se   succint semnificaţia evenimentelor istorice, a personalităţilor care au contribuit la scrierea istoriei româneşti şi europene, totul având ca scop principal cultivarea interesului pentru istoria naţională şi europeană. În noul context europen, pentru reusita eforturilor educative cunoaşterea locului şi rolul românilor în istoria modernă precum şi întelegerea culturii si civilizatiei europene, devine o conditie de bază pentru reintegrarea în societate a foştilor deţinuţi.