Podul de la Gara de Sud, expertiză tehnică de urgență. Una din bretele se închide

Daniel Dimache -

Podul de la Gara de Sud, expertiză tehnică de urgență. Una din bretele se închide

Comisia Municipală pentru Transport și Siguranța Circulației a decis închiderea, pe o perioadă nedeterminată, până la finalizarea expertizei tehnice, a bretelei de coborâre a Podului Gara de Sud, care  face legătura între pasarela Bulevardului București și strada Democrației, începând cu ziua de duminică 26.06.2022, ora 24.00, având în vedere sesizarea Societății Culturale Atom Ploiești.

Primarul Municipiului Ploiești, Andrei Liviu Volosevici, solicită ploieștenilor să înțeleagă necesitatea închiderii acestei căi de acces rutier, având în vedere că se va realiza de urgență o expertiză tehnică a întregului pod, ca urmare a sesizărilor privind structura acestei construcții de utilitate publică, siguranța cetățenilor fiind pusă pe primul loc.

Primăria Municipiului Ploiești mulțumește comunității locale pentru înțelegere și roagă conducătorii auto să utilizeze rutele ocolitoare din zonă.