Poliţia a făcut o razie în zona de sud a municipiului Ploieşti

Redactia -

Poliţia a făcut o razie în zona de sud a municipiului Ploieşti

Poliţia Municipiului Ploieşti a organizat ieri o razie cu efective mărite în zona de sud.

Astfel, la ora 6.30, poliţişti din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale, Secţiei nr.4 Poliţie, Serviciului Criminalistic, Biroului Poliţiei Rutiere şi a Serviciului de Intervenţie Rapidă au descins în zona cartierului Bariera Bucureşti

Au fost efectuate cinci percheziţii domiciliare la locuinţele unor persoane suspecte de săvârşirea unor infracţiuni de furt din societăţi comerciale.

Doisprezece persoane au fost conduse la sediul Poliţiei Municipiului Ploieşti pentru cercetări. Au fost aplicate cinci sancţiuni contravenţionale şi au fost reţinute două certificate de înmatriculare.

Totodată, în urma percheziţiilor a fost ridicată suma de 2.000 lei şi mai multe bunuri, ce urmează a fi inventariate şi verificate întrucât sunt susceptibile a proveni din săvârşirea de infracţiuni.

În urma activităţilor desfăşurate, au fost depistaţi doi suspecţi de spargerea unei societăţi comerciale din Ploieşti. Aceştia au fost prezentaţi Parchetului de pe lânga Judecătoria Ploieşti cu propunere de arestare preventivă. Ulterior Instanţa a emis pe numele unuia dintre suspecţi mandat de  arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile, iar pentru celălalt a dispus obligaţia de a nu parasi localitatea pe o perioada de 30 de zile

Se continuă cercetările în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale.