Poliţia – pe urma hoţilor de lemne din zona Văleni – Măneciu

Redactia -

Poliţia – pe urma hoţilor de lemne din zona Văleni – Măneciu

 În ziua de 19.09.2013, poliţiştii din cadrul Serviciului Ordine Publică, ai Poliţiei Comunale Măneciu şi reprezentanţii I.T.R.S.V. Ploieşti, au executat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii delictelor silvice pe raza localităţilor Vălenii de Munte şi Măneciu.

Astfel, în zona Valea Stânii punctul Mănăilă, în pădurea proprietate privată administrată de Ocolul Silvic Muntenia, într-o partidă exploatată de o societate comercială, au fost identificate 18 cioate provenite din tăierea fără drept, de arbori din speciile molid şi fag, precum şi constituirea ilegală a unui drum de tractor.

În cauză se efectuează cercetări faţă de angajaţii societății respective, care au efectuat exploatarea masei lemnoase în partidă, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. şi ped. de art. 108 şi art. 110 din Legea nr. 46/2008 – Codul Silvic.