Polițiștii DIICOT au prins un grup specializat pe afaceri ilegale cu produse petroliere

Redactia -

Polițiștii B.C.C.O. – Ploieşti, Serviciul de combatere a finanţării terorismului şi Spălării Banilor, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploieşti, cercetează penal trei bărbați suspectați că împreună cu alte persoane au constituit un grup infracţional organizat specializat în comiterea de infracţiuni de natură economică.

În activitatea infracţională membrii grupului s-au folosit de mai multe societăţi comerciale, prin intermediul cărora au tranzacţionat în mod ilicit produse petroliere, tranzacţii ce nu au fost evidenţiate în documentele contabile ale societăţilor comerciale controlate de inculpaţi, după cum a declarat comisarul sef Emanuel Saghel, din cadrul B.C.C.O. Ploiesti (foto). Prin activitatea acestei grupări infracționale, bugetul consolidat al statului a fost prejudiciat cu peste 60.000.000 de lei.