Poliţeanu: Aer irespirabil în Ploieşti! Am sesizat Garda de Mediu
Redactia -

Primarul Municipiului Ploieşti, Mihai Poliţeanu, a sesizat Garda de Mediu – Comisariatul Judeţean Prahova cu privire la prezenţa unui aer irespirabil în mai multe zone din oraş, în cursul acestei dimineţi.
În urma multiplelor sesizări şi îngrijorărilor exprimate de cetăţeni cu privire la poluarea atmosferică din oraş, edilul şef al municipiului Ploieşti a solicitat reprezentanţilor Gărzii de Mediu Prahova să realizeze verificări şi să dispună măsuri legale în vederea identificării surselor de poluare atmosferică şi eliminării cauzelor care contribuie la degradarea calităţii aerului din Ploieşti.
“Problema mirosului insuportabil este una constantă, care exasperează ploieştenii şi nu este doar o chestiune de neplăcere, ci un factor direct legat de sănătatea publică a cetăţenilor. Poluarea trebuie tratată cu seriozitate, iar instituţiile responsabile trebuie să acţioneze ferm. Am solicitat astăzi Gărzii de Mediu Prahova să deruleze activităţi de control eficiente şi transparente.
Aştept un răspuns prompt şi profesionist din partea instituţiilor implicate, iar noi vom continua să reprezentăm şi să luptăm pentru ameliorarea acestei probleme” a declarat, în acest context, primarul Mihai Poliţeanu.