Poliţiştii prahoveni, alături de copii, de 1 Iunie

Mihai Ciobanu -

Poliţiştii prahoveni, alături de copii, de 1 Iunie

Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, polițiștii prahoveni au desfășurat, în intervalul 31 mai – 01 iunie 2015, o serie de activități publice prin care au dorit să fie alături de cei mici și să împărtășească cu aceștia bucuria sărbătorii.

Astfel, având în vedere și obiectivele Campaniei Naționale de Prevenire a Accidentelor de Circulație ”ALEGE VIAȚA!”, duminică, 31 mai a.c., începând cu ora 9.00, în zona centrală a municipiului Ploiești, au avut loc concursuri interactive pe teme rutiere și activități de reprezentare a Poliției, dedicate copiilor. Cu această ocazie, celor mici le-au fost prezentate și câteva reguli de urmat pentru a nu deveni victime ale evenimentelor rutiere și le-au fost înmânate materiale promoționale.

În cursul acestei zile, 01 iunie a.c., de la ora 10.00, polițiști rutieri au discutat cu copiii internați în Spitalul de Pediatrie Ploiești și le-au împărțit acestora cadouri. Totodată, polițiști din cadrul Compartimentului pentru Analiza și Prevenirea Criminalității și Compartimentului Relații Publice au fost prezenți în rândul copiilor internaţi în Centrul de Primire în Regim de Urgenţă „Cireşarii” Ploieşti, unde au organizat activităţi preventive pe specificul şi vârsta fiecărei categorii de minori aflaţi în centru și au înmânat mici daruri micuților.

Tot astăzi, începând cu ora 11.30, polițiști din cadrul Compartimentului pentru Analiza și Prevenirea Criminalități și ai Compartimentului Relații Publice, cu sprijinul colegilor din Serviciul pentru Acţiuni Speciale, Serviciul Rutier şi Poliţia municipiului Ploieşti, au organizat o activitate de informare şi o expoziţie tehnică în incinta AFI Palace Ploieşti.