Poliţiştii prahoveni au confiscat un arsenal de arme albe de la fanii lui „Poli” (Update)

Daniel Dimache -

Poliţiştii prahoveni au confiscat un arsenal de arme albe de la fanii lui „Poli” (Update)

Polițiștii rutieri prahoveni au oprit astăzi, pentru verificări, un autocar care se deplasa pe DN 1, pe sensul Brașov-Ploiești. În urma verificărilor, asupra unora dintre pasageri au fost depistate diverse obiecte contondente, unele dintre acestea interzise a fi deținute în asemenea circumstanțe (bricege, boxuri, bâte). În cauză, se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de port ilegal de obiecte periculoase, informează Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova.

Cei din autocare sunt suporteri ai echipei Politehnica Timişoara se îndreptau spre Constanţa unde, de la ora 17.00, se va desfăşura partida de fotbal a echipei de pe Bega cu Farul Constanţa, în cadrul Ligii a II-a. Şi în meciul tur a fost mare scandal, fanii lui Poli intenţionând, se pare, să le întoarcă şi ei constănţenilor… favoarea. S-au găsit, printre altele şi obiecte pirotehnice (fumigene, neinterzise de lege), dar şi proteze dentare de gură, după principiul „nu poţi să dai fără să şi încasezi”. Socoteala de acasă, însă, nu s-a potrivit şi datorită poliţiştilor prahoveni.

UPDATE

În privința autocarului în care s-au găsit obiectele contondente, se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de port ilegal de obiecte periculoase, conform IPJ Prahova. Obiectele în cauză au fost depistate asupra a 6 dintre pasageri, aceștia urmând a fi citați în vederea audierii, prin instituția comisiei rogatorii. Bunurile respective au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. Autocarul, cu cei 46 de ocupanți, și-a continuat deplasarea.