Polițiștii prahoveni desfășoară activități de educație rutieră în şcoli

Redactia -

Polițiștii prahoveni desfășoară activități de educație rutieră în şcoli

Vineri, 8 decembrie a.c., polițiștii prahoveni, prin Serviciul Rutier, cei ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și cei ai Biroului Siguranță Școlară, în colaborare cu Asociația Trafic Rutier în Siguranță si Academia Titi Aur au desfășurat activități preventiv-educative la Liceul Tehnologic ,,Sf. Apostol Andrei” din municipiul Ploiești.

Activitățile au fost destinate tinerilor liceeni, de peste 16 ani, care urmează să devină șoferi, întrucât un conducător auto responsabil înseamnă un om care conștientizează riscurile condusului, și care știe că atunci când se află în trafic, viața lui și a celorlalți participanți stă în alegerile lui, care trebuie să fie mereu corecte.

Peste 180 de elevi din clasele a XI-a și a XII-a au luat parte la această activitate, arătându-se interesați de tema propusă de organizatori.

Activități pentru educarea și conștientizarea factorului uman asupra riscului rutier sunt desfășurate cu regularitate de către polițiștii prahoveni, acestea constituind una dintre direcțiile de acțiune pentru reducerea numărului de accidente rutiere cu urmări grave, din județ.