Pompierii inundă în totalitate hala din Mimiu, ca să stingă incendiul

Daniel Dimache -

Comunicat de presă ISU Prahova:

„Două autospeciale de lucru cu apă și spumă, se află la depozitul de mase plastice din Mimiu, care a luat foc duminică după-amiază, în jurul orei 16:07 minute.

Echipajele de pompieri au adoptat o intervenție defensivă, ceea ce presupune că nu pot pătrunde în hala în care se manifestă incendiul, din cauza riscului iminent de  prăbușire a elementelor de construcție, structura de rezistenta fiind grav afectată și ar pune în pericol viața echipajelor în ipoteza acționării din interior.

Intervenția se execută numai din exterior și este de durată, deoarece în interiorul halei sunt depozitate cantități impresionante de materiale combustibile.

Începând cu ora 12:00 după realizarea unei noi recunoașteri, comandantul intervenției a hotărât inundarea în totalitate a halei, ceea ce presupune alocarea unui număr mai mare de resurse, respectiv 10 autospeciale de lucru cu apă și spumă și o autospecială de salvare de la înălțimi cu ajutorul căreia se va refula apă de deasupra halei. Având în vedere că vizibilitatea focarelor este mult mai mare în acest moment, s-a impus trecerea la această etapă a stingerii incendiului.

Totodată, precizăm că în urma analizei specialiștilor, construcția este o clădire existență pentru care nu este necesară obținerea autorizației de securitate la incendiu. Până în prezent specialiștii noștri nu au efectuat efectuat activităţi de îndrumare şi control pe linia respectării măsurilor de apărare şi stingere a incendiilor la obiectivul menționat, ceea ce presupune și că nu s-au aplicat sancțiuni.”