Pompierii prahoveni, zeci de intervenţii în ultimele zile la incendii, accidente şi urgenţe medicale

Redactia -

Pompierii prahoveni, zeci de intervenţii în ultimele zile la incendii, accidente şi urgenţe medicale

În ultimele 72 de ore, pompierii salvatori din judeţul Prahova au acţionat pentru gestionarea unui număr de 88 misiuni, dintre care 25 au fost intervenţii în situaţii de urgenţă şi 63 urgenţe medicale.

Echipajele de salvatori au acţionat pentru stingerea a 4 incendii, precum şi în alte 5 intervenţii în sprijinul comunităţilor, care au presupus deblocarea uşilor de acces în locuinţe, pentru a facilita intervenţia echipajelor medicale la persoane cu probleme de sănătate, degajarea unui copac căzut pe carosabil şi asistenţa unei persoane căzute de la înălţime.

În acest interval, 66 de persoane au avut nevoie de asistenţă medicală de urgenţă din partea paramedicilor SMURD.

De asemenea, pompierii prahoveni au asigurat măsurile specifice la 9 accidente rutiere, în care au fost implicate 13 autoturisme şi cei 20 de ocupanţi ai acestora, dintre care 5 au fost transportaţi la spital pentru a primi îngrijiri suplimentare.

În săptămâna 17 – 21 aprilie 2023, Inspecţia de Prevenire a desfăşurat 22 de activităţi de informare preventivă, acţiuni de control şi de îndrumare pe linia respectării măsurilor de apărare şi stingere a incendiilor la unităţi de cultură şi centre comerciale.

Pe timpul desfăşurării acestor acţiuni au fost depistate 75 de încălcări ale normelor de apărare împotriva incendiilor şi protecţie civilă, dintre care 22 au fost soluţionate pe timpul activităţilor. Ca urmare a neregulilor constatate, personalul a aplicat un număr total de 64 avertismente şi 11 amenzi în valoare de 31.500 lei. Cu ocazia desfăşurării controalelor, au fost organizate 10 exerciţii cu 58 de persoane şi 21 instruiri pe linia apărării împotriva incendiilor, la care au participat 177 de persoane.

În urma verificărilor derulate în teren, personalul specializat nu a identificat situaţii pentru care să fie necesară aplicarea măsurii complementare de oprire a funcţionării la obiectivele verificate, din cauza încălcării grave a cerinţelor de securitate.

De asemenea, echipajele de pompieri militari ale subunităţilor de intervenţie au efectuat 3 misiuni de recunoaştere în teren, la secţia ATI din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, unde au fost verificate căile de acces, sursele de alimentare cu apă, reţelele de hidranţi şi alte aspecte de interes operativ.

***

Dintre intervenţiile relevante ale pompierilor prahoveni, amintim:

– Vineri seară, în jurul orei 19:00, pompierii militari prahoveni au intervenit pentru asigurarea zonei şi acordarea primului ajutor medical în cazul producerii unui accident rutier pe raza localităţii Ciorani. În eveniment au fost implicate două motociclete şi un tractor, precum şi cei trei ocupanţi ai acestora. În urma impactului violent, cei doi motociclişti, minori în vârstă de 17 ani, erau conştienţi, însă răniţi, fiind transportaţi de urgenţă la spital pentru a primi îngrijiri suplimentare. Pompierii militari au asigurat la locul evenimentului măsurile specifice de preîntâmpinare a incendiilor.

– Sâmbătă, în jurul orei 08:30, pompierii au fost solicitaţi să intervină în cazul producerii unui incendiu la o locomotivă a unui tren de marfă (tracta rezervoare de biodiesel goale), în comuna Brazi, gara Grivina. Imediat, la locul indicat s-au deplasat o autospecială de stingere şi o ambulanţă SMURD. Până la sosirea echipajelor de pompieri, mecanicul a întreprins masurile specifice de protecţie prin decuplarea locomotivei de restul vagoanelor. Incendiul se manifesta la nivelul compartimentului motor, fiind localizat şi lichidat în cel mai scurt timp. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

– În această dimineaţă, ora 01:30, pompierii prahoveni au intervenit pentru descarcerarea şi acordarea primului ajutor medical în urma producerii unui accident rutier în comuna Sălciile. În eveniment a fost implicat un singur autoturism, în care se afla doar conducătorul auto. La sosirea echipajelor de pompieri, acesta era încarcerat şi în stare de inconştienţă, impactul autoturismului cu un copac de pe marginea carosabilului fiind unul extrem de violent. Imediat, pompierii au acţionat pentru extragerea persoanei dintre fiarele contorsionate. Victima, un bărbat în vârstă de 23 de ani, a fost extrasă din autoturism şi, din nefericire, în urma evaluării medicale, a fost declarată decedată.

***

Acordaţi atenţie pregătirii în situaţii de urgenţă. Informaţi-vă asupra măsurilor şi regulilor de comportare specifice tipurilor de risc, prin accesarea platformei naţionale de pregătire: https://fiipregatit.ro.

De asemenea, puteţi descărca noua aplicaţie DSU. Fii informat şi fii pregătit oriunde, oricând!

Aplicaţia DSU este disponibilă atât pe telefoanele cu sistem de operare IOS, dar şi Android şi poate fi descărcată gratuit, accesând unul din următoarele link-uri:

App Store ( https://apps.apple.com/ro/app/dsu/id1663813906)
Google Play ( https://play.google.com/store/apps/details?id=com.orson.dsu)

***

Unităţile operative rămân mobilizate pentru asigurarea promptă a răspunsului în cazul producerii situaţiilor de urgenţă şi acordarea de prim ajutor persoanelor aflate în dificultate.

❗️De pe 2 și până pe 11 august, 1️⃣8️⃣ echipe naționale, printre care și cea a României, se vor întrece la Ploiești și…

Publicată de Federatia Romana de Baschet pe Luni, 29 iulie 2024