Potrivit DNA, campania prezidenţială a lui Mircea Geoană a fost finanţată ilegal

Redactia -

Potrivit site-ului Antena3, campania prezidenţială a lui Mircea Geoană a fost finanţată ilegal. Preşedintele organizaţiei PSD Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, şi omul de afaceri Ioan Niculae sunt urmăriţi penal de DNA pentru ilegalităţi privind finanţarea campaniei electorale pentru prezidenţiale a fostului preşedinte al Senatului, Mircea Geoană.
Din interceptările aflate la dosar, reiese că baronul local ar fi cerut un milion de euro, astfel încât, dacă ieşea preşedinte Geaonă, să numească la ministerul Economiei şi Comerţului o persoană agreată de Ioan Niculae.
Vorbim de dosarul în care Mircea Geoană a fost audiat ca martor. Speculaţiile au curs în tot acest timp privind obiectul cercetărilor, azi însă totul a devenit clar. Conform rezoluţiei de începere a urmăririi penale în acest dosar sunt cercetaţi penal următorii: 
Gheorghe Bunea Stancu, preşedinte PSD Brăila – abuz în serviciu

  • Teodorescu Gheorghe, acţionar SC INSOMAR SA – fals
  • Bărac Viorel, direct SC INTERAGRO SA – fals
  • Ioan Niculae, acţionar SC INTERAGRO SA – fals

Dacă în cazul lui Bunea se reţin infracţiunii de corupţie, în cazul celorlalţi acuzaţia este de fals în înscrisuri. Procurorii susţin că Ioan Niculae, patronul INTERAGRO ar fi dat bani în perioada electorală din 2009 pentru a susţine campania lui Mircea Geoană. 
Scopul era, ca în cazul în care Mircea Geoană ieşea preşedinte, la conducerea Ministerului Economiei şi Comerţului, precum şi la nivelul celor două societăţi naţionale Transgaz şi Romgaz, să fie desemnate persoane care să îi susţină interesele. Adică să îi vândă gaz ieftin. 
De altfel, Gheorghe Bunea Stancu, preşedintele PSD Brăila, i-ar fi cerut lui Ioan Niculae suma de un milion de euro pentru cheltuieli electorale. Modalitatea de plată însă, a fost ca aceşti bani să fie acoperiţi de contracte aparent legale. 
Aici intră în schemă INSOMAR. Firma de studii de piaţă a încheiat un contract cu INTERAGRO în valoare de 150.000 de euro. Obiectul: sectorul construcţiilor din România. DNA suspectează însă că acest contract a fost unul fictiv, astfel încât banii să între în bugetul PSD.