După concediu, urmează… stat definitiv acasă! Costel Lazăr nu mai este președintele executiv al Petrolului, despărțindu-se amiabil de membrii fondatori și, implicit, de club! În locul lui, urcat în grad directorul sportiv

Dragos Trestioreanu -

După concediu, urmează… stat definitiv acasă! Costel Lazăr nu mai este președintele executiv al Petrolului, despărțindu-se amiabil de membrii fondatori și, implicit, de club! În locul lui, urcat în grad directorul sportiv

Marți și miercuri, două zile ireale la FC Petrolul, dar care se anticipau totuși mai de multă vreme de către cineva care a urmărit situația din acest sezon de la clubul găzarilor. Ba chiar, și mai de dinainte, în decursul ultimului sezon de eșalon secund. Dar, așa se întâmplă la un club al cărui doar numele îi mai spune ce-a fost odată. Nu și ce-a ajuns după 1989, exceptând câteva episoade datorate mai degrabă hazardului, ci nu a unei fundații economice solide. Să vă spun, acum, povestea celor 48 de ore care au stârnit interes, cel puțin a doua zi, presei locale și abia seara, târziu, și a celei centrale, focusată firesc pe meciurile decisive din grupele Campionatului Mondial din Qatar.

Ieri, marți, „trei zile rele”, așa cum scriam anterior, a apărut vestea – de data aceasta în media națională – declanșării unei greve de către jucătorii lui Nae Constantin, cei despre care se spunea că își epuizaseră total capitolul de răbdare în privința primirii banilor restanți. O confirmare oficială nu s-a putut primi, globul de sticlă transformându-se într-unul de metal, impenetrabil deci! În fine, a trecut ziua și a venit cea de-a doua, de miercuri. Povestea a continuat. Singura șansă de revenire la antrenamente, ar fi spus fotbaliștii Petrolului, era… demisia/demiterea președintelui executiv Costel Lazăr (foto la titlu). Eh, aici e aici. Există surse care spun – mă rog o fi speculat au ba – că, de fapt, Lazăr era deja despărțit de clubul găzarilor încă de-acum două zile. Dar secretomania care ar fi acoperit și renunțarea la Mirko Ivanovski (foto sus), în urmă cu vreo două săptămâni, a funcționat iar de minune.

Târziu, spre seară, siteul care le este și sponsor „lupilor”, www.observatorulprahovean.ro, a postat o declarație a lui Costel Lazăr, cel care a recunoscut plecarea definitivă de la FC Petrolul, după epuizarea ultimului concediu la acest club, unul care a debutat azi, miercuri, 30 noiembrie 2022. Ex-președintele vorbește despre o despărțire amiabilă. Cum, în acest an, atunci când i se mai ceruse demisia, dar nu de către fotbaliști, domnia sa a spus că nu poate fi dat afară decât de membrii fondatori ai ACS Petrolul ’52, am vrut să aflu părerea unuia influent, Haralambie Ion (foto mijloc). „Da, ne-a despărțit, amiabil, de Costel Lazăr, e adevărat!” – a recunoscut și cel căruia i se spune și Hari. Mai rămânea de aflat cine îi va locul lui Lazăr, căci explicațiile adevărate, nu cele diplomatice, ale acestor două zile de neconceput la un club cu adevărat serios le vom afla, probabil, mai târziu. Din interior sau din exterior va fi următorul șef al Executivului? „Noul președinte executiv va fi Claudiu Tudor (foto jos, în dreapta, alături de căpitanul Valentin Țicu) – a punctat Haralambie Ion. Cine va fi director sportiv de-acum încolo nu am mai întrebat, căci la ce buget pe sponci are clubul cu siguranță că – la fel ca în politică, acolo unde premierul poate fi și ministru pe cine știe unde – președintele poate să fie și director sportiv. În continuare, mai precis. Oricum, el va aduce jucători noi și va renunța la care va dori.

Cum și directorul sportiv de până azi, și antrenorul principal nu au reacționat în vreun fel la amenințarea fotbaliștilor de care amândoi răspund, o fi, oare, deplasat gândul că ar fi îmbrățișat, și ei, ideea descotorosirii de fostul lor șef? Poate vom afla cândva, poate nu, dar pe cine mai intersează când, la orizont, apar trei meciuri – repet – foarte grele în campionat, pe cel din Cupa României cu una dintre adversarele din decembrie, din Superligă, putându-l trece la… fie ce-o fi. Asta la ce s-a petrecut ieri și azi, cu greve, cu despărțiri bruște, cu înlocuiri în organigrama Executivului etc. Emblematică a fost declarația ofițerului presă al clubului găzarilor ca răspuns la întrebarea: „A mai fost grevă și astăzi?”. Nici mai mult, nici mai puțin decât… „Nu știu!”. Dar, îl înțeleg. Câte or mai fi fost pe capul fostului meu coleg de breaslă, săracul!

Foto: www.digisport.ro, www.fcpetrolul.ro, www.cristian-anghelescu.ro, www.prosport.ro