Povestea unei nopti de 1 Iunie 2013, care a amintit de o alta din 1995! Nopțile în care, post-1989, Petrolul a câștigat Cupa României sunt fără egal pentru ploieșteni!

Dragos Trestioreanu - iun. 1, 2020

21 iunie 1995. Stadionul „Lia Manoliu” (ex-„23 August”), București. Finala Cupei României, ediția 1994-1995: Rapid București – FC Petrolul Ploiești 1-1 (3-5, după executarea loviturilor de departajare). Un meci de vis, o noapte, cea de după seara finalei, și mai de vis, să zic așa. Întoarcere acasă în autobuzul Petrolului, nefiind încă autocar pe atunci, ca și acum, chiar și la… Liga a IV-a! Un autobuz plin de imensă bucurie, în care erau și petroliști de-acum, precum vicepreședintele Octavian Grigore și masorul Răduță Gheoca, dar și ceilalți eroi ai finalei. Adică, FOTBALIȘTII, plus unii ziariști strecurați înăuntru, cu acordul antrenorului principal Ion Marin, unul dintre cei mai mari din istoria clubului găzarilor! De-atunci datează și una dintre fotografiile mele la care țin enorm, cea din acel autobuz, aflat pe o banchetă alături de Daniel Zafiris, unul dintre bravii și merituoșii câștigători ai finalei, actual slujitor demn al Domnului!

Azi s-au împlinit 25 de ani de-atunci și ar trebui să se organizeze, când s-o termina cu virusul acesta nenorocit, un meci omagial, care să cinstească marea performanță din acea seară de iunie, de pe un stadion în care galeria Petrolului a dominat toată tribuna a doua rapidistă de pe cele mai mare stadion din România! Chiar dacă a fost condusă acolo pe căi lăturalnice, cu autobuze având rută ocolitoare, cu suporteri și jurnaliști încercând să îl imite, la sosirea departe de stadion, pe… Usain Bolt, pentru a prinde primul fluier! Două ore a făcut autobuzul Petrolului, la întoarcerea acasă, de la fostul post de control de la Tătărani și până la Casa Sindicatelor, prin „marea” de ploieșteni. Microbiști sau nu, cu toții ieșiți pe șosea și pe străzi să îi onoreze pe învingători! Am încheiat atunci noaptea la ora două, după o zi începută, în drumul spre București, până în prânz! Nu o voi uita NICIODATĂ!

1 Iunie 2013. „Arena Națională” (construită pe locul fostului „Lia Manoliu”), București. Finala Cupei României, ediția 2012-2013: FC Petrolul Ploiești – CFR Cluj 1-0. Un alt meci de vis, pe un stadion și mai de vis, cu 30.000 de tricouri galbene inundând peluza din stânga și ambele tribune, un meci în fața recordmenei României în ceea ce privește numărul de puncte obținut în grupele Ligii Campionilor. Un gol de vis, al lui Jeremy Bokila, un portar de vis, Vasili Hamutovski, o echipă de vis, câștigătoare merituoasă a celui de-al treilea trofeu Cupa României din istoria Petrolului! Întoarcere acasă, de data aceasta, într-o cursă contra-cronometru, în Honda patronului „Gazetei de Prahova”, Daniel Dimache, alături de jurnalistul Daniel Cosarek și de scouterul Alex Condei, o cursă urmată de așteptarea câștigătorilor, sosiți pe un traseu de la hipodrom spre centru, într-un autocar deschis, premieră absolută pentru o echipă din Ploiești! De vis!

Au trecut deja șapte ani, dar acea seară de vis nu se va uita vreodată. Ca și noaptea ce i-a urmat, cu ploieștenii ieșiți din nou pe stradă, admirându-i și aplaudându-i, parcă și mai mulți decât în urmă cu 18 nai, pe PETROLIȘTI! Vor mai reveni, oare, acele nopți de vis? De ce nu? Dacă va exista știință, seriozitate și corectitudine deplină! Dacă va prima interesul echipei, ci nu cel personal! Dacă se va ști să se privească și dincolo de lungul nasului, fiind sigur că am fost înțeles ce am scris acum! Dorul de nopți de vis e încă foarte mare! Și stă în puterea petroliștilor, de la club sau din jurul acestuia, să revină nu chiar peste prea mult timp! Nu e nevoie să treacă 32 de ani, sau 18, până va veni iar Cupa la Ploiești! Poate fi mai repede, dacă se fac pașii corecți, cu oameni corecți!