Povești despre Petrolul: Mihai Gabel – o stea care a strălucit puțin, dar a luminat din plin jocul găzarilor!
Dragos Trestioreanu -
Sâmbătă, 23 iulie 2016, dacă ar mai fi fost printre noi, Mihai Mircea Gabel (foto sus, al doilea, pe rândul de jos, de la stânga la dreapta; Arhivă personală) ar fi împlinit 62 de ani. Sibian get-beget, înzestrat cu un talent ieșit din comun, fotbalistul Șoimilor, echipa orașului natal, a devenit o țintă prioritară pentru conducătorii Petrolului, înainte de 1989. Pe vremea aceea, nu banii dictau, ci… județenele de partid. A durat ceva timp, însă, până când prim-secretarii din Sibiu și Prahova s-au înțeles și astfel Mihai Gabel, numit de apropiați Mircea, a putut fi legitimat, în sfârșit, la clubul găzarilor. Iar asta în anul 1975, mai precis – vezi legitimația lui, postată pe Facebook de către un site sibian – 
pe 10 martie, atunci când avea 21 de ani neîmpliniți. Cei care nu lipseau de la meciurile Petrolului, pe vechiul stadion, dar nu numai, și-l amintesc cu siguranță tânărul șaten, subțirel și nu prea înalt, dar care avea o adevărată artă a manevrării balonului și o pasă de manual, ce-am mai revăzut-o întrucâtva, mai recemt, la… Abdellah Zoubir, actualul echipier al fostei prim-divizionare Racing Club Lens, în prezent în Ligue 2, cel care a impresionat, prin joc și un assist, în amicalul recent cu celebra Arsenal, scor: 1-1. Gabel a prins doar aproape cinci luni în calitate de component al unei echipe tari a Petrolului, fiind o stea care a strălucit puțin, dar a luminat din plin jocul găzarilor. A avut coechipieri bine cunoscuți în fotbalul românesc, precum regretații Mihai Mocanu sau Nicolae Ionescu sau alți internaționali ca Nicolae Pantea și Florian Dumitrescu. A împărțit terenul și fotbalul-spectacol cu un alt artist al gazonului, ploieșteanul Victor Angelescu, alias Vicky, într-o formație în care au mai evoluat, printre alții, portarul Gheorghe Mârzea, fundașul Ilie Bărbulescu, câștigător al Cupei Campionilor Europeni, în anul 1986, extrema dreaptă Gheorghe Greaca și atacantul Viorel Pisău. Nu au lipsit din acea trupă nici viitorul profesor universitar de la UPG Ploiești, Ion Eparu, sau fundașul central Mihai Negoiță, fratele actualului vicepreședinte al AJF Prahova, Tudor Negoiță.
Privind în urmă cu peste 40 de ani, acum, într-un moment în care SC FC Petrolul a intrat faliment, iar suporterii, reuniți în USP, se luptă din plin pentru renașterea echipei de suflet a lor, nu pot decât să mă gândesc ce noroc ar fi să se mai descopere încă un Mihai Gabel, aici. Adică, un fotbalist plin de măiestrie, unul care mustea de talent și care putea face mare carieră la Petrolul. Nu știu din ce motiv a fost lăsat să plece în pauza de vară din anul în care a venit, 1975, și a fost legitimat la FCM Reșița. Acolo unde a devenit un veritabil idol, vreme de șase ani. După care, în 1981, s-a întors la echipa de la care venise la Ploiești, FC Șoimii IPA Sibiu. Însă, avea să revină în 1985,, tot pentru șase ani, în fotbalul prahovean, dar nu la Petrolul Ploiești, ci la Metalul Plopeni și la echipe din Băicoi, Petrolul FSH și Petrolul. Și-a încheiat, deci, cariera tot la un… Petrolul, dar nu la cel la care ar fivisat să se întoarcă! S-a căsătorit în Prahova și a rămas aici până când a trecut, prematur, în lumea celor drepți, lăsând în urmă o soție și și pe fiul lor, Mihai Claudiu Gabel, care și acum îi poartă dorul.
Stabilit în Germania, dar venind adesea în țară, în vacanță, la Sibiu și Ploiești, purtător al unuia dintre prenumele fostului fotbalist, care putea să devină o glorie a Petrolului, Mihai îi povestește fiului meciurile frumoase făcute de bunicul său, căutând astfel să-i insufle dragostea pentru sportul rege și pentru Petrolul. Echipa la care, repet, Mihai Mircea Gabel senior și-a dorit mereu să revină. Dar, din nefericire, visul nu i s-a mai putut îndeplini! „De câte ori vine ziua de 23 iulie, sunt foarte trist, aducându-mi aminte de iubitul meu părinte, pe care mi-aș fi dorit enorm să-l am și acum lângă mine, pentru a-mi îndruma copilul, nepotul lui, în viață, o viață – de ce nu? – de fotbalist” – mi-a spus, cu durere în glas, Mihai Claudiu Gabel. Dumnezeu să-l odihnească pe tatăl lui!
