Prahova a depășit rata de infectare de 2 la mie. 140 noi cazuri Covid- 30 martie 2021

Daniel Dimache -

Prahova a depășit rata de infectare de 2 la mie. 140 noi cazuri Covid- 30 martie 2021

         De la începutul epidemiei și până în prezent, la nivelul județului Prahova, 30060 de persoane au fost confirmate ca fiind infectate cu virusul SARS-CoV-2. Din totalul acestora, 981 de pacienți au decedat, conform datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Prahova. Ultimele decese raportate au fost în rândul a șase persoane de sex masculin (59, 61, 65, 73, 75, 81 ani) și a trei de sex feminin (59, 69, 80 ani), toate figurând cu comorbidități   

          Cele 140 de persoane nou înregistrate cu SARS-CoV-2, în Prahova, fac parte din următoarele categorii de vârstă:

 

Grupa de vârstă (ani)

Număr persoane

0 – 18

7

19 – 29

5

30 – 39

22

40 – 49

25

50 – 59

31

60 – 69

26

70 – 79

12

80 – 89

11

Peste 90

3

Total

140

 

Numărul total de locuri destinate îngrijirii pacienților cu COVID-19, în Prahova, este de 458, dintre care 407 paturi sunt ocupate. La ATI, unul dintre cele 28 de locuri disponibile a fost raportat, dimineață, ca fiind liber. (*Situația este în dinamică, iar aceste informații pot suferi modificări de la o oră la alta).

          Incidența cumulată a cazurilor active (din ultimele 14 zile) din județ, calculată la 1000 de locuitori, este de 2,04.

          Pe parcursul zilei precedente, în Prahova, au fost realizate 593 de teste, conform centralizării DSP Prahova.

         

Echipaje mixte din cadrul Ministerului Afacerilor Interne au continuat acțiunile privind ordinea și siguranța publică și alte misiuni impuse de contextul actual.

          Au fost efectuate verificări la 1505 de persoane dintre cele care au decizii de carantină sau de izolare la domiciliu, emise de către D.S.P. Prahova. Alți 1961 cetățeni au fost legitimați, 313 autovehicule au fost oprite în trafic în vederea controalelor specifice contextului. Au fost verificate 98 societăți comerciale.

          În urma acestor demersuri au fost aplicate 65 de sancțiuni (60 pentru nerespectarea măsurilor de asigurare a rezilienței comunităților – LG 55/2020 și 5 pentru nerespectarea măsurilor de diminuare a impactului riscurilor- LG 55/2020). Valoarea totală a amenzilor a fost de 7000 lei.

 

––––––––––––

 

          Conform informațiilor furnizate de către Direcția de Sănătate Publică Prahova, până în prezent, în județul Prahova au ajuns 122893 doze de vaccin anti SARS-CoV-2, dintre care 97473 doze Pfizer/BioNTech, 11320 produse de compania Moderna și 14100 de doze AstraZeneca.

Dintre acestea, au fost administrate 115693 doze (ora raportării – 13:00). Stocul disponibil, în acest moment, este de 7099 doze vaccin (2603 – Pfizer/BioNTech, 3299- Moderna, 1197 – AstraZeneca).

          În ultimele 24 de ore, nu au fost înregistrate noi doze „pierdute“ și nici nu au fost raportate alte reacții adverse.

Până în prezent, 42276 de persoane au fost vaccinate, în județul nostru, și cu cea de-a doua doză de vaccin. 

Platforma națională cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19 este actualizată permanent, conține informații despre procesul de vaccinare din România, ghiduri de comunicare medicală și alte date oficiale de interes, putând fi accesată la adresa: https://vaccinare-covid.gov.ro/ și prin intermediul paginii oficiale Facebook RO Vaccinare https://www.facebook.com/RO-Vaccinare-101845835162501

Reamintim modalitățile de programare pentru administrarea vaccinului împotriva COVID-19:

– prin medicul de familie;

– individual, în platforma programare.vaccinare-covid.gov.ro;

– la numărul unic 021.414.44.25;

– prin direcțiile de asistență socială;

– prin aparținător (maximum 9 persoane) pe platforma

programare.vaccinare-covid.gov.ro.

❗️De pe 2 și până pe 11 august, 1️⃣8️⃣ echipe naționale, printre care și cea a României, se vor întrece la Ploiești și…

Publicată de Federatia Romana de Baschet pe Luni, 29 iulie 2024