Prahova, locul 3 național la sosiri de turiști la început de an 2026
Redactia -

Județul Prahova continuă să își confirme rolul de destinație turistică importantă în România, atât prin acțiuni de promovare internațională, cât și prin rezultatele statistice înregistrate la începutul anului 2026. În contextul celui mai mare târg de turism din lume – ITB Berlin – Prahova a fost prezentată publicului german ca destinație de vacanță de top, iar datele oficiale arată că județul se menține pe locul al treilea la nivel național în ceea ce privește sosirile turiștilor.
Pe 4 martie 2026 a avut loc, la Ambasada României la Berlin, un eveniment dedicat promovării României ca destinație turistică. La eveniment au participat reprezentanți ai diasporei românești din Germania, tour-operatori germani prin intermediul The German Travel Association (DRV), precum și jurnaliști interesați de oferta turistică a României.
Președintele APDT Prahova, Adrian Voican, a prezentat destinația „Prahova – Your Royal Holiday”, evidențiind patrimoniul regal, peisajele montane și oferta diversificată de turism din județ.
Cu această ocazie, Adrian Voican a oferit gazdelor un cadou simbolic: o sticlă de vin românesc Fetească Neagră, pictată manual cu imaginea Castelului Peleș de către un artist plastic român, un gest menit să ilustreze îmbinarea dintre tradiție, cultură și identitate locală.
Evenimentul de la ambasadă a avut loc în contextul desfășurării ITB Berlin 2026, cel mai important târg de turism la nivel mondial. Ediția din acest an, a 60-a din istoria evenimentului, se desfășoară în perioada 3–5 martie 2026, reunind mii de expozanți și profesioniști din industria turismului din întreaga lume.
Astăzi, 5 martie, are loc ultima zi a târgului, care reprezintă o oportunitate majoră pentru promovarea destinațiilor turistice românești pe piața internațională.
Prahova – locul 3 în România la sosiri de turiști
Datele statistice pentru luna ianuarie 2026 confirmă atractivitatea turistică a județului Prahova. Conform datelor oficiale privind sosirile în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare (inclusiv apartamente și camere de închiriat), cele mai mari valori la nivel național s-au înregistrat în:
- Municipiul București – 124,0 mii turiști
- Brașov – 122,1 mii turiști
- Prahova – 49,9 mii turiști
Astfel, Prahova se situează pe locul al treilea la nivel național, cu 49.938 de turiști cazați în luna ianuarie.
La nivelul județului, cele mai multe sosiri s-au înregistrat în stațiunile montane de pe Valea Prahovei:
- Sinaia – 30.542 turiști (aprox. 61% din totalul județului)
- Bușteni – 7.819 turiști (16%)
- Azuga – 2.931 turiști (6%)
- Municipiul Ploiești – 1.522 turiști
- Măneciu – 1.023 turiști
Aceste rezultate confirmă rolul important al județului Prahova în turismul românesc, în special datorită stațiunilor montane și patrimoniului cultural.
Prezența Prahovei la evenimentele internaționale de turism și poziționarea constantă în topul destinațiilor turistice din România demonstrează potențialul major al județului pe piața turistică europeană. Prin promovarea patrimoniului, a naturii și a experiențelor autentice, Prahova își consolidează statutul de destinație preferată pentru turiștii români și străini.

