Prahova, parte activă în implementarea Programului Tranziție Justă 2021–2027
Redactia -

Astăzi, la sediul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, a avut loc Reuniunea strategică privind accelerarea implementării și creșterea vizibilității Programului Tranziție Justă 2021–2027.
La întâlnire au participat președinții consiliilor județene și reprezentanții celor șase județe beneficiare ale programului – Dolj, Gorj, Hunedoara, Galați, Mureș și Prahova – alături de domnul ministru Dragoș Pîslaru și de domnul Andrei Chivu, director general al Autorității de Management pentru Programul Dezvoltare Durabilă.
Cu această ocazie, a fost semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Informăm, Dezvoltăm – Aptitudini și Mentorat pentru Viitor – ID-AMV”, cu o valoare de 5.138.505,45 lei, ce se va derula pe o perioadă de 15 luni. Proiectul urmărește creșterea gradului de informare și conștientizare asupra oportunităților PTJ, sprijinirea actorilor locali și consolidarea procesului de tranziție către neutralitatea climatică.
Prahova are nevoie de investiții consistente pentru a gestiona provocările tranziției, de la pierderea locurilor de muncă din sectoarele poluante, până la reconversia profesională și dezvoltarea unei economii locale sustenabile.
Prin colaborarea strânsă dintre Consiliul Județean Prahova, Guvernul României și partenerii europeni, ne asigurăm că oamenii și comunitățile afectate vor fi sprijinite și vor beneficia de noi oportunități de dezvoltare.

![Șoferi periculoși, opriți din trafic: Trei cazuri grave în doar 24 de ore în Prahova Thumbnail [200x250]](https://gazetaph.ro/wp-content/uploads/2025/10/politist-rutiera.jpeg)

![Vineri, Parada lui Moş Crăciun la Vălenii de Munte. Programul târgului de sărbători Thumbnail [200x250]](https://gazetaph.ro/wp-content/uploads/2025/12/parada-craciun-valeni.jpg)