Prahova sub cod galben de ninsoare şi ploi puternice

Redactia -

Prahova sub cod galben de ninsoare şi ploi puternice

În intervalul 08 decembrie, ora 23 – 10 decembrie, ora 10 aria precipitaţiilor se va extinde dinspre sud, cuprinzând treptat majoritatea zonelor. În Oltenia şi în Muntenia va ploua continuu şi se vor cumula cantităţi de apă cuprinse în general între 25 şi 50 l/mp, informează ANM. În Moldova, în cursul nopţii de luni spre marţi, vor fi precipitaţii slabe, mai ales ploaie şi burniţă care local vor depune polei, apoi ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare, cu precădere în dealurile subcarpatice. În zonele montane şi submontane va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă, ce va depăşi local 15…20 cm, în special în Carpaţii Meridionali şi de Curbură.Vântul se va intensifica în sud-estul ţării, unde rafalele vor depăşi 55…60 km/h, dar izolat şi pe crestele montane unde trecător va viscoli sau spulbera zăpada.